Three Wise Men / Magii

The eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse.  Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță.
Three Wise Men / Cei trei magii — James Tissot (1836-1902)

English Summary

My close encounter with one of Vasile Voiculescu’s rather strange oeuvres yielded even more strangeness, to put it mildly.

He is a well reputed Romanian mystic and writer, one among the many thinkers held captive by the Romanian totalitarian regime for quite long, officially for suspicion of hostile political activism, but his religious affinities might have just as well been the cause (communism, which was Romania’s Marxist-Leninist centered political system for nearly half a century was inherently built around state atheism).

Apparently, „Magii” muses about the biblical Magi, and thus ought to be related to Jesus Christ’s nativity — however, the poet spares no effort in avoiding the slightest connection with that: like a theatrical production that decided to leave out the main character from the play, while keeping everybody else. To heighten the bewilderment, the entire endeavor of the three Magi is read in a childish key, and — to make things worse — the poem concludes in a rather unhappy tone, the general feeling being that of a failure. And it is this very daze that underpins my music: a number of eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse, only to yield no clear, good or bad outcome in the end.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Three Wise Men / Magii
Orchestration / Instrumentație: SATB Choir with a Mezzo Soprano Soloist / Cor mixt cu mezzosoprană solistă
Lyrics / Text: Vasile Voiculescu, „Magii” (1916)
Length / Lungime: 10:07 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2018
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2019) / Achiziționat de UCMR(2019)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Din întâlnirea mea cu una dintre lucrările destul de criptice ale lui Vasile Voiculescu a rezultat, așa cum era de așteptat, ceva destul de straniu.

Vasile Voiculescu, unul dintre marii mistici ai României (alături, de pildă, de Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt sau Vladimir Ghika) se numără printre mulții intelectuali români pe care regimul comunist i-a ținut în detenție pentru motive din cele mai vagi — oficial, suspiciuni de „atitudine dușmănoasă”, în fapt însă, orice, de la reticența față de ideologia de stat și până la frecventarea slujbei de duminică (fiind un sistem politic bazat pe Marxism-Leninism comunismul a adoptat ateismul pozitiv ca religie oficială de stat).

Literatura mistică a lui Voiculescu nu este o lectură ușoară, nici măcar pentru avizați. În ce mă privește, m-au surprins la tot pasul „lărgirile”, „libertățile” și reinterpretările sale teologice, care, deși nu micșorează cu nimic valoarea artistică și literară a textelor pe care le-a scris, dau serios de muncă unui teolog care, să zicem, va fi primit sarcina de a-l „revendica” pe Voiculescu drept „poet al Ortodoxiei”. De multe ori, am găsit compozițiile voiculesciene atât de imprevizibile încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva teologia și/sau teosofia nu sunt, pentru scriitor, vehicule ce transportă adevăruri mult mai pământești. Dacă nu cumva, ca într-o lume răsturnată, el se folosește de parabole cu Dumnezeu ca să ne vorbească despre „împărăția omului”.

A fost și cazul poeziei de față, sursă și text literar a muzicii pe care am compus-o pentru cor mixt și mezzosoprană solo. Magii (1916) aparent brodează pe marginea tradiției creștine (consemnată parțial si în textul canonic al Evangheliei după Matei) a unui grup de străini veniți în Palestina Biblică, din Est, pentru a aduce ofrande Pruncului nou-născut — fără a fi avut altă călăuză în afara unui corp ceresc neobișnuit. Personaje secundare în Tradiție, ei devin principalul punct de interes în poezia lui Voiculescu până într-acolo încât Hristos, în fond mobilul acestui demers — în egală măsură neobișnuit și epuizant — lipsește cu desăvârșire. Ca într-o montare a unei piese de teatru din care regizorul a decis să scoată personajul principal, magii aici de față fac un mare act de bravură printr-un obositor drum inițiatic, dar cam atât. Pruncul Iisus este vag sugerat prin informația că magii „s-au închinat”. Cel puțin neobișnuit pentru o poezie inevitabil legată — prin tematică — de subiectul Crăciunului. La sfârșitul celor patru strofe, sentimentul care pare să domnească este mai degrabă de incertitudine. Mai mult, demersul personajelor este transpus în cheie ludic-infantilă: magii lui Voiculescu sunt „naivi”, exaltați („prinși de-un farmec”), imaturi și lipsiți de orice experiență („trei copii”; […] din porțile cetății / un pas afară n-au făcut”) și, în ultimă instanță, importanța întregii afaceri este discutabilă: „au mers pe urma unei stele / ce s-a pierdut în infinit”.

Toate cele de mai sus nu pot să scape la o lectură atentă. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: ce anume reprezintă personajele din această „fabulă cu lucruri sfinte”? Oare observarea (amară) a unui ideal ce se relevă cu atât mai înalt cu cât eforturile de a-l atinge cresc? Oare un icon al împlinirii sinelui? Oare demersul creștinului, care prin efortul lăuntric continuu de a-și îmbunătăți ființa se aseamănă unui „mag” ce înfruntă drumul vitreg al vieții pentru a aduce ofrande de fapte bune? Oricum ar fi, poezia lui Voiculescu nu este în mod cert un colind.

Considerațiile de mai sus au dat naștere unei muzici în care misterul, stranietatea și permanenta aluzie se îmbină cu un traiect narativ decelabil, dar discontinuu. Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță. Succesiunea explicită de sintaxe muzicale (omofonie, polifonie și eterofonie, monodie, și din nou omofonie) urmărește caracterul episodic al lucrării literare. În fine, proiecția în macrostructură a organizării înălțimilor realizează zone care reflectă, grosier, sentimentul predominant într-un anumit punct al textului poetic: atonalitate și izomorfism în debutul piesei, ca o expresie a misterului (cosmic) și a contemplării; modalism și fauxbourdon ca o trimitere la implicarea faptică, la actul liturgic, în esență — leitourgia, în greaca veche, înseamnă „lucrarea oamenilor”; și proto-tonalitate în concluzia piesei ca o imagine a naivității. Nu în ultimul rând, cele două intervenții solistice ale mezzosopranei reprezintă un comentariu personal pe marginea textului poeziei. Realizate în baza unor moduri cu transpoziție limitată, ele adaugă muzicii — după expresia lui Messiaen — „farmecul imposibilităților”.