Three Wise Men / Magii

Three Wise Men / Magii

Three Wise Men / Magii

The eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse.  Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță.
Three Wise Men / Cei trei magii — James Tissot (1836-1902)

English Summary

My close encounter with one of Vasile Voiculescu’s rather strange oeuvres yielded even more strangeness, to put it mildly.

He is a well reputed Romanian mystic and writer, one among the many thinkers held captive by the Romanian totalitarian regime for quite long, officially for suspicion of hostile political activism, but his religious affinities might have just as well been the cause (communism, which was Romania’s Marxist-Leninist centered political system for nearly half a century was inherently built around state atheism).

Apparently, „Magii” muses about the biblical Magi, and thus ought to be related to Jesus Christ’s nativity — however, the poet spares no effort in avoiding the slightest connection with that: like a theatrical production that decided to leave out the main character from the play, while keeping everybody else. To heighten the bewilderment, the entire endeavor of the three Magi is read in a childish key, and — to make things worse — the poem concludes in a rather unhappy tone, the general feeling being that of a failure. And it is this very daze that underpins my music: a number of eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse, only to yield no clear, good or bad outcome in the end.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Three Wise Men / Magii
Orchestration / Instrumentație: SATB Choir with a Mezzo Soprano Soloist / Cor mixt cu mezzosoprană solistă
Lyrics / Text: Vasile Voiculescu, „Magii” (1916)
Length / Lungime: 10:07 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2018
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2019) / Achiziționat de UCMR(2019)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Din întâlnirea mea cu una dintre lucrările destul de criptice ale lui Vasile Voiculescu a rezultat, așa cum era de așteptat, ceva destul de straniu.

Vasile Voiculescu, unul dintre marii mistici ai României (alături, de pildă, de Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt sau Vladimir Ghika) se numără printre mulții intelectuali români pe care regimul comunist i-a ținut în detenție pentru motive din cele mai vagi — oficial, suspiciuni de „atitudine dușmănoasă”, în fapt însă, orice, de la reticența față de ideologia de stat și până la frecventarea slujbei de duminică (fiind un sistem politic bazat pe Marxism-Leninism comunismul a adoptat ateismul pozitiv ca religie oficială de stat).

Literatura mistică a lui Voiculescu nu este o lectură ușoară, nici măcar pentru avizați. În ce mă privește, m-au surprins la tot pasul „lărgirile”, „libertățile” și reinterpretările sale teologice, care, deși nu micșorează cu nimic valoarea artistică și literară a textelor pe care le-a scris, dau serios de muncă unui teolog care, să zicem, va fi primit sarcina de a-l „revendica” pe Voiculescu drept „poet al Ortodoxiei”. De multe ori, am găsit compozițiile voiculesciene atât de imprevizibile încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva teologia și/sau teosofia nu sunt, pentru scriitor, vehicule ce transportă adevăruri mult mai pământești. Dacă nu cumva, ca într-o lume răsturnată, el se folosește de parabole cu Dumnezeu ca să ne vorbească despre „împărăția omului”.

A fost și cazul poeziei de față, sursă și text literar a muzicii pe care am compus-o pentru cor mixt și mezzosoprană solo. Magii (1916) aparent brodează pe marginea tradiției creștine (consemnată parțial si în textul canonic al Evangheliei după Matei) a unui grup de străini veniți în Palestina Biblică, din Est, pentru a aduce ofrande Pruncului nou-născut — fără a fi avut altă călăuză în afara unui corp ceresc neobișnuit. Personaje secundare în Tradiție, ei devin principalul punct de interes în poezia lui Voiculescu până într-acolo încât Hristos, în fond mobilul acestui demers — în egală măsură neobișnuit și epuizant — lipsește cu desăvârșire. Ca într-o montare a unei piese de teatru din care regizorul a decis să scoată personajul principal, magii aici de față fac un mare act de bravură printr-un obositor drum inițiatic, dar cam atât. Pruncul Iisus este vag sugerat prin informația că magii „s-au închinat”. Cel puțin neobișnuit pentru o poezie inevitabil legată — prin tematică — de subiectul Crăciunului. La sfârșitul celor patru strofe, sentimentul care pare să domnească este mai degrabă de incertitudine. Mai mult, demersul personajelor este transpus în cheie ludic-infantilă: magii lui Voiculescu sunt „naivi”, exaltați („prinși de-un farmec”), imaturi și lipsiți de orice experiență („trei copii”; […] din porțile cetății / un pas afară n-au făcut”) și, în ultimă instanță, importanța întregii afaceri este discutabilă: „au mers pe urma unei stele / ce s-a pierdut în infinit”.

Toate cele de mai sus nu pot să scape la o lectură atentă. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: ce anume reprezintă personajele din această „fabulă cu lucruri sfinte”? Oare observarea (amară) a unui ideal ce se relevă cu atât mai înalt cu cât eforturile de a-l atinge cresc? Oare un icon al împlinirii sinelui? Oare demersul creștinului, care prin efortul lăuntric continuu de a-și îmbunătăți ființa se aseamănă unui „mag” ce înfruntă drumul vitreg al vieții pentru a aduce ofrande de fapte bune? Oricum ar fi, poezia lui Voiculescu nu este în mod cert un colind.

Considerațiile de mai sus au dat naștere unei muzici în care misterul, stranietatea și permanenta aluzie se îmbină cu un traiect narativ decelabil, dar discontinuu. Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță. Succesiunea explicită de sintaxe muzicale (omofonie, polifonie și eterofonie, monodie, și din nou omofonie) urmărește caracterul episodic al lucrării literare. În fine, proiecția în macrostructură a organizării înălțimilor realizează zone care reflectă, grosier, sentimentul predominant într-un anumit punct al textului poetic: atonalitate și izomorfism în debutul piesei, ca o expresie a misterului (cosmic) și a contemplării; modalism și fauxbourdon ca o trimitere la implicarea faptică, la actul liturgic, în esență — leitourgia, în greaca veche, înseamnă „lucrarea oamenilor”; și proto-tonalitate în concluzia piesei ca o imagine a naivității. Nu în ultimul rând, cele două intervenții solistice ale mezzosopranei reprezintă un comentariu personal pe marginea textului poeziei. Realizate în baza unor moduri cu transpoziție limitată, ele adaugă muzicii — după expresia lui Messiaen — „farmecul imposibilităților”.

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Inspired by Benjamin Britten’s War Requiem (1962), Ici-bas is a non-liturgical musical work built on religious thematic. Inspirată de Recviemul de război (1962) al lui Benjamin Britten, lucrarea Ici-bas este de asemenea o lucrare muzicală non-liturgică, dar cu tematică religioasă.
Maddalena penitente — Guido Cagnacci

English Summary

Inspired by Benjamin Britten’s War Requiem (1962), Ici-bass is a non-liturgical musical work built on religious thematic. Like Britten’s Requiem, my work also opposes, by means of the literary text sung by the eight soloists, the spiritual world (concretely, Christian) to the secular, desecralized one. The first is illustrated by a hymn addressed to the Virgin Mary (picked from Viridarium Marianum septemplii rosario, variis exercitiis, exemplis ut plantationibus peramoenum, ca. 1615), and the other by the poetry of René-François Sully-Prudhomme, Ici-bass, which also gives the title of the work.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Ici-bas (Here Below / Aici jos)
Orchestration / Instrumentație: Orchestra, choir and soloists / Orchestră, cor și soliști
Lyrics / Text: René-François Sully-Prudhomme, “Ici-bas”
Length / Lungime: 15 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2017
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2017) / Achiziționat de UCMR (2017)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Inspirată de Recviemul de război (1962) al lui Benjamin Britten, lucrarea Ici-bas este de asemenea o lucrare muzicală non-liturgică, dar cu tematică religioasă.

De opus-ul sus-amintit, care i-a slujit atât drept model cât și ca mobil de creație, o leagă particularități de abordare (genul vocal-simfonic, destinația concertantă, utilizarea drept calapod și referință compozițională a unei slujbe din Biserica apuseană, în acest caz, litania, o slujbă de pomenire), dar mai ales afinități de natură conceptuală: ca și Recviemul lui Britten, și lucrarea mea opune (prin textul literar cântat de cei opt soliști corifei) lumii sacre, spirituale (și, concret, hristianice) – pe cea seculară, desacralizată, prizonieră a unui cerc vicios de contemplare a iminentului sfârșit, a propriei deșertăciuni și deznădejdi, pe care de altfel le alimentează și amplifică.

Prima, ilustrată printr-un imn adresat Sf. Fecioare Maria (cules din Viridarium Marianum septemplici rosario, variis exercitiis, exemplis ut plantationibus peramoenum, după Gasparem Bellerum, 1615), iar cealaltă, prin poezia lui René-François Sully-Prudhomme, Ici-bas, care dă și titlul lucrării.

Spre deosebire de Britten însă, care a ales să adâncească și să exploreze conflictul, opțiunea mea a fost să îl demasc, să îl demontez, pentru a susține teza care hrănește, în plan filozofic, aproape toate lucrările scrise de mine în ultimii ani, anume că lumea seculară își este singură călău, și singura cauză a nefericirii sale, prin izgonirea dimensiunii sacre (singura aducătoare de rost) din existența sa. În acest sens trebuie interpretată ultima secvență a lucrării, în care cele două „facțiuni”, aparent ireconciliabile, respectiv vocile soliste de femei și cele de bărbați, deși prizoniere fiecare câte unei singure surse literare, par a se reuni prin semantică: femeile cântă „Amen”, iar bărbații, în același timp, ”Toujours”; tot ca un fel de Amen, secular, neputincios, dar vădind năzuința apodictică a omului, oricât de căzut sau străin de Dumnezeu ar fi, către inextricabilitatea originară.

Piesa se sustrage cu obstinare idiomului narativ, în ciuda faptului că acestuia îi datorează, inevitabil, existența: o lucrare vocal-instrumentală, mai cu seamă una în care vocea cântă text, nu doar vocaliză (precum în utilizările coloristice pe care i le dă Debussy) promite, dacă nu chiar datorează o dramaturgie pregnantă și o narativitate pe măsură. Printr-un susținut refuz, însă, Ici Bas alege să-și ducă existența nesigură într-un tărâm aflat la granița dintre oniric și contemplație, între asceza și delăsare. Cumva asemenea icoanelor bizantine, ea tratează cu un refuz principial invitația de a picturaliza orice mundanitate: ironia, râsul, sarcasmul, patima; nimic din toate acestea. Nimic în afara contemplarii lui Dumnezeu. Rezultatul este o muzica frustă, aflata la limita dintre sublim și caduc, dintre zbor și înfrânare, o interminabila virtualitate ce-și conține în sine mobilele nemișcării sale avântate: un imobil vector ascendent, o perpetuă pregatire pentru un zbor niciodata început.

Ici Bas este o muzică care nu îndraznește să traiască, dar nu se indură să moară: drept care, viețuieste agățată la îngemănarea dintre două lumi, nădăjduind nemărturisit la un ajutor străin, care să o smulgă în oricare parte. Însă orice ajutor întârzie, iar sunetul i se stinge în cele din urmă, în modestia din care a luat viață, și în regretul surd de a nu fi îndrăznit să fie, cu adevărat, nicicând. Este o oglindă a condiției umane în contemporaneitate: chemată la o dumnezeire pe care a refuzat-o pentru a o plânge apoi o eternitate; și găsindu-și în doar liniștea resemnată a plânsului lăuntric, și cumplit de tăinuit, unica mângâiere.

Contrar oricăror așteptări, lumea de jos, teluricul, lamento-ul condiției căzute a umanului, este mai degrabă ridiculizat decât dramatizat, faptul fiind ușor observabil prin aluziile hollywoodiene din orchestrație. Intenția este una scolastică, mergând pe un declarat filon al teologiei sistematice din Apus: sursa nefericirii în această vale a plângerii este o perpetuare a unui act de refuz a sacrului, a actului recuperator hristic: în consecință, orice lamento ce nu implică penitență și reorientare pe un vector ascendent este futil și chiar ilar, întrucat își conține în sine garantul nefericirii pe care o deplânge.

Ici-bas este un eikon al rătăcirii între două lumi, cea spirituală, imuabilă, extatică, plină de lumină, și cea materială, într-o perpetuă decădere, dezagregare și dezamăgire. Deși construită pe ideea opoziției, nu iși propune să releve și să intensifice opoziția celor două realități evocate, ci doar să picturalizeze condiția umană, pururi rătăcitoare între transcendent și imanent, muzica propunând, ultimamente, înalțarea omului către celest, către spiritual (concret, prin textul piesei, către Hristos) ca soluție la insațietatea lumii de aici (“Celui ce va bea din această apă îi va fi iarăși sete” – Ioan, 4:13).