The Fall / Toamnă

The Fall / Toamnă

The Fall / Toamnă

A musical journey of frozen echoes through coming winter’s contrasts. Ecouri de gheață într-o călătorie antinomică prin iarna care se așterne.
XX Century-Style Befalling Winter Painting - AI/ChatGPT

English Summary

The Fall is a programmatic work for chamber strings orchestra that combines music and literature to vividly depict the phenomenon of freezing rain.

The composition’s defining feature is its use of contrasting musical elements, creating dynamic tension and a rich narrative structure.

The music captures natural imagery through flowing textures, shimmering silences, and diverse string techniques, culminating in a haunting portrayal of the befalling winter.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: The Fall / Toamnă
Orchestration / Instrumentație: strings orchestra / orchestră de coarde
Lyrics / Text: own short prose / proză scurtă proprie
Length / Lungime: 8:40 min.
Condition / Stare: completed / terminată
Completed on / An terminare: 2024
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR in the November 2024 session / Achiziționată de UCMR in sesiunea noiembrie 2024
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Compoziția The Fall (Toamna), subintitulată – puțin bizar – A Short Musical Novel for Strings Orchestra (Povestioară pentru orchestră de coarde) este un studiu pentru  orchestră de coarde de cameră (25 de instrumentiști). Bazându-se pe un text literar propriu[1], poetic în esență dar fără versificație, The Fall reiterează – de dragul exercițiului și al experimentului – o tipologie muzicală astăzi extinctă: muzica cu program.

Partitura este formulată în baza unui principiu antinomic de compoziție, aplicat la cât mai multe paliere parametrice. Binomurile care iau astfel naștere (lung-scurt, tare-încet, acut-grav, consonant-disonant, agitat-liniștit, organizat-haotic, ritmat-atemporal, coerent-dezlânat, ș.a.m.d.) catalizează și susțin dramaturgia muzicală – care, altfel, urmează cu o înduioșătoare naivitate (voită și căutată) programul literar asumat.

Structura

Din acest punct de vedere, organizarea formală a piesei este destul de lesne de urmărit, ea putând fi segregată foarte eficient pe baza reperelor plastice și cinematice pe care sursa extra-muzicală le oferă din abundență. Secțiunile notate în partitură (a căror justificare este pur pragmatică, ele existând doar pentru a ușura repetițiile) ne vor servi drept repere:

  • o primă acumulare de energii melodice primare, sinuoase, non-tonale și non-tematice acaparează treptat spațiul sonor dinspre grav înspre acut, crescând în număr și în volum, și migrând de la sonorități localizate (în spațiul stereofonic) către o textură ubicuă. Această realitate muzicală echivalează, în programul literar, cu imaginea unei abundențe de (micro) torente care își croiesc drum pe sol, unindu-și meandrele și căpătând forță și caracter: aproximativ secțiunile A-E în partitură, și primul paragraf în text.
  • apariția unui personaj opozant, o textură difuză constituită dintr-o aglomerare de nesfârșite impulsuri scurte și percusive, coborând haotic dinspre acut înspre grav, rătăcind prin spațiul stereofonic, pe care îl va cuceri gradual, dobândind volum și autonomie. Reprezintă echivalentul (sonor, aproape acustic) al cristalelor înghețate, care – în poveste – înlocuiesc treptat picăturile de ploaie: aproximativ secțiunile F-J, și al doilea paragraf.
  • profilarea insidioasă a unei tăceri colorate, care învăluie, și în cele din urmă absoarbe elementele anterioare, trăgându-le într-o realitate alternativă (sau într-o „anti-realitate”) – una care opune agitației nemișcarea, și texturii hiper-melodice omofonia policordală. Intenția este de a sugera auditiv gheața invazivă și acaparatoare: aproximativ secțiunile K-L, și paragraful antepenultim.
  • conturarea, pe pânza armonică deja țesută, de armonii distincte de clustere, ce ies în evidență prin structură, plasament în ambitus și evoluție dinamică unitară. Elementul schițează aural mișcarea lentă a maselor de aer glacial deasupra unui decor încastrat în gheață: secțiunea M, și penultimul paragraf.
  • concluzia aduce perspectiva observatorului uman asupra întregului tablou, și împreună cu ea, primul element de tematism și centrare gravitonică al întregii piese (altfel, cu totul non-tematică și non-tonală). Linia melodică minimalistă – expusă lent, în paralelisme disonante, de către corzile grave – pendulează între neliniște, regret și resemnare și sfârșește prin a sublima în nemișcarea din jur: secțiunile N și O în partitură, și ultimul paragraf în textul literar.
Planul vertical

Armonia este, în proporții variabile, omniprezentă în subsidiarul acestei muzici – preponderent sub forma pedalelor de poli-acorduri ce-și schimbă permanent culoarea, prin varierea dinamică selectivă a sunetelor componente. Procedura, foarte comună în muzica spectrală, este probabil o radicalizare a tehnicii acordurilor cu sunete adăugate promovată de Messiaen. În armonia de față, se poate vorbi mai degrabă de sunete de rezonanță. Pe o structură de bază de două sau trei trisonuri suprapuse se „altoiesc” două sau trei sunete, alese în așa fel încât sunt, fiecare, mai consonante cu unul și doar unul dintre trisonurile respective (având diferite grade de disonanță cu celelalte). Prin varierea dinamică foarte atent controlată, atât a sunetelor de bază (în grup) cât și a celor de rezonanță (în mod individual) se obțin noi și noi nuanțe, greutăți și fundamentale armonice. Climatul armonic general este pan-cromatic în primele două treimi ale piesei – pentru a oferi șanse egale tuturor micro-melodiilor din care sunt compuse texturile – și se nuanțează către final, îndreptându-se în cele din urmă către armonii spectrale.

Planul orizontal

Cu excepția ultimei secțiuni, întregul material melodic – sinuos, și organizat în principiu în jurul unei nelipsite formule de cromatism întors – este eminamente non-tematic și non-tonal, fără ca prin aceasta să fie implicit și ininteligibil. Un anumit grad de înțeles muzical respiră din fiecare intervenție melodică, grație unei frazări minuțioase. La aceasta se adaugă o dinamică atent construită, care urmărește fidel semantica intrinsecă a profilului de înălțime (nuanțele crescând în general când melodia urcă, și invers).

Ritmul

Cu excepția ultimelor secțiuni, palierul temporal al acestei muzici frizează aritmia. Aceasta este căutată, conformă cu substratul literar, și obținută pe de o parte prin supra-saturarea discursului cu hemiole, și pe de alta prin invenția ritmică perpetuă, atacul simultan fiind practic inexistent. Absența ritmului micro-granular, local, este însă suplinită printr-un macro-ritm – sau un ritm global –, o respirație mai largă a piesei, dată de succesiunea și alternanța de diferite scriituri și personaje, și care conferă dramaturgiei muzicale sistemul de referință necesar pentru a funcționa.

Orchestrația

Consider că se poate vorbi de „orchestrație” și în cazul unei orchestre omogene, ca cea de față. În ce mă privește, am tratat ca surse multi-timbrale de sunet fiecare din cele 25 de instrumente cu coarde avute la dispoziție (fapt cu totul justificabil, dacă ne gândim la bogăția practic nesfârșită de culori și moduri de atac pe care un instrument cu coarde și arcuș le poate produce). Concret, am aplicat tehnici de sinteză (sau „aglutinare” sonoră), proprii mai degrabă muzicii electronice, „construind” timbre noi prin adăugarea de sunete de rezonanță (vezi mai sus) de intensități dinamice mult mai mici, pe care auzul le va percepe ca pe sunete parțiale armonice sau inarmonice, în funcție de relația lor (în permanentă schimbare) cu cele de bază. De asemenea, am aplicat tehnici clasice de orchestrație, de pildă folosind dublaje sau suprapunând – pentru același sunet –, diverse tehnici de arcuș și moduri de atac: arco, pizzicato (inclusiv pizzicato Bartók sau pizzicato cu unghia), tremolo, sul ponticello, sul tasto, vibrato, non-vibrato, etc. Toate acestea, coroborate cu tehnicile armonice detaliate mai sus, au rezultat într-o paletă coloristică mult îmbogățită, capabilă să servească fidel, prompt și eficient sursa programatică propusă.

Alte considerații

În ciuda exercițiului de imaginație (poetică și literară) care stă la baza piesei, mobilul ei a fost unul cât se poate de concret. Spre finele lui ianuarie 2019 (deci nu în noiembrie, ca în scurta proză) în București a avut loc un fenomen meteorologic foarte rar și spectaculos (și nu mai puțin catastrofic). Ploaia înghețată care a căzut între 24 și 29 ianuarie – alcătuită de fapt nu din gheață, ci din apă sub-răcită care a înghețat instantaneu la contactul cu suprafețele deja reci de pe sol – a încastrat totul, în decurs de câteva zile, într-un strat de gheață de până la un centimetru grosime. Imaginea – cu totul din altă lume – m-a urmărit multă vreme, însă, din varii motive, am avut nevoie de mai mulți ani pentru a o decanta și pentru a ajunge la o formulare literară și muzicală plauzibilă, coerentă și rafinată.

[1] Textul, în limba engleză, este inclus la începutul partiturii.

Hortus conclusus

Hortus conclusus

Hortus conclusus

Un[…] sanctuar personal […], o grădină perfectă în care lumina lui Hristos continuă să strălucească. A personal […] sanctuary […] where Christ’s light continues to shine.

ImageCaptionEN / EtichetaImagineRO

English Summary

Hortus conclusus: Concert Prelude for Piano, Percussion, and Chamber Orchestra

Hortus conclusus is a Song of Songs (4:12) Vulgate phrasing literally meaning Enclosed Garden, a term that came to symbolize the Virgin Mary in the Renaissance. My piece maintains this sacred aura while expanding its conceptual framework. The composition explores the conflict between the idealized concept of a garden and its imperfect reality, extending the clash to the (spiritual) world of ideas versus its (material) poor incarnation. Ultimately praising the former, my piece also builds a personal, imaginary sanctuary amidst a noisy, desacralized world, a blessed space where Christ’s light continues to shine.

The garden concept allows for experimentation with lush textures, timbral diversity, and fragmented discourse. The music bears references to Piazzolla, Vivaldi, and Messiaen, moving through three main registers: heterophony to suggest viscerality, atonal gesturality to make aviary references, and sober homophony to symbolize sacredness. Mundane, Schubertian allusions hint at the distinct, humane element in Creation.

Harmony is non-tonal, with strict tension control resulting in mindful dissonance to consonance variation. Orchestration observes timbre layering, with precise dynamics leading the piece into spectralism. The piano and vibraphone establish an informal percussion soloist group, justifying the work’s concert title. The form consists of three unequal sections plus a coda, essentially observing a conflictual outset, unfolding, and eventual resolution.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Hortus Conclusus
Orchestration / Instrumentație: chamber orchestra / orchestră de cameră
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 13:23 min.
Condition / Stare: completed / terminată
Completed on / An terminare: 2024
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR in the May 2024 session / Achiziționată de UCMR in sesiunea mai 2024
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Hortus conclusus: Preludiu concertant pentru pian, percuție și orchestră mică

Hortus conclusus – literal, Gradină închisă (sau interioară”, sau „ascunsă”) – este o referință culturală vest-europeană foarte uzitată cu începere din Evul Mediu târziu, și care și-a cunoscut apoteoza în Renaștere, perioadă în care a devenit, în Apusul creștin, reprezentarea simbolică prin excelență a Fecioarei Maria – mai ales prin prisma doctrinei catolice Immaculata conceptio (neîmpărtășită în Răsărit).

Piesa mea, deși menține aura intrinsecă și inextricabilă de sacralitate și transcendență pe care termenul a dobândit‑o în Renaștere, lărgește cadrul ideatic. În Hortus conclusus, eu pornesc de la explorarea conflictului principial dintre imaginea ideală (romanțată, idilică) a conceptului de grădină și realizarea lui tangibilă, materială, lumească, plină de toate neajunsurile, neplăcerile (și, în ultimă instanță, mizeriile) inerente unei vieți biologice; odată ajuns aici, continui (inevitabil) cu observarea conflictului dintre lumea ideilor (a inefabilului, a credinței) și trista ei proiecție materială; pentru ca, într-un final, să mărturisesc, frust, că o prefer pe cea dintâi.

Considerații muzicale

Conceptul-cadru de grădină (chiar „grădină fantastică”) mi-a permis să-mi extind propriile experimente muzicale, cum ar fi cele legate de clasele de compoziție și de eterofonie (văzute aici ca un icon al reformulării peisagistice și a luxurianței vegetale, respectiv). Mi-a oferit, de asemenea, pretextul ideal pentru un expozeu caleidoscopic și discontinuu, plin de aluzii la Piazzolla, Vivaldi și Messiaen – în special la ultimul dintre ei, întrucât uniunea ușor inedită dintre suflători și vibrafon construiește (în primele două secțiuni ale piesei) un discurs muzical fragmentat și „ornitofil”, foarte similar unora dintre transcrierile „istorice” ale lui Olivier Messiaen („istorice” în sensul că au importanță istorică, chiar dacă ele sunt mai degrabă reprezentative pentru opțiunile melodice și ritmice ale muzicianului francez decât pentru redarea, fie ea și aproximativă, a cântului păsărilor observate).

Organizarea discursului

Muzica este aparent haotică (cu excepția ultimei secțiuni), ea „bântuind” răzleț și fără odihnă trei registre sonore și poetice principale: (1) un excurs visceral, intens eterofon, de obicei încredințat câte unui grup de concertino din departamentul coardelor; (2) o agitație „păsărească”, ce face uz de un subset din limbajul ritmic, melodic și armonic al compozitorului sus-amintit, și este în genere redat de suflători și/sau percuție; și (3) mici „firmituri de eternitate”, momente de coral de o omofonie manifestă și ostentativă, imagine a sacralității și transcendenței (pe care numele de Hortus conclusus însuși le implică). În fine, la acestea se adaugă micro-fragmente de muzici mundane în esență, amintind de schubertiadă sau de baladă romantică de salon: o reverență ușor tristă la adresa „grădinarului uman”, ființă a intervalului și a compromisului.

Planul orizontal

Hortus conclusus este o muzică conturată în principiu din gesturi clare și precise (chiar dacă suprapuse și amalgamate în varii grosimi și densități), la care se adaugă foarte subtile intenții de minimalism non-repetitiv. În palierul diacron, materialul se organizează sub formă de texturi constituite prin aglutinări de rudimente melodice. Viața de efemeridă a materialului muzical astfel  antamat („de efemeridă” deoarece, cu puține excepții, materialul odată prezentat nu este repetat sau reutilizat, forțând astfel ascultătorul la o consumare frugală a lui) este compensată prin invenția perpetuă a unei abundențe de elemente muzicale similare, dar nu identice (vezi clasele de compoziție teoretizate de Aurel Stroe).

Planul vertical

În ciuda consonanțelor abundente și a unei aure trisonice, pe alocuri ostentativă (mai cu seamă în ultima secțiune), Hortus conclusus este o piesă non-tonală. Armonia este folosită independent de orice funcționalitate, deși ocazional anumite repetiții și/sau plasamente ritmico-metrice fac oficiul unei ancorări pe un centru (acordic) de atracție. Materialul armonic îndeplinește două sarcini în această piesă: (1) controlează tensiunea (acordurile sunt utilizate în baza clasificării lor în grupe de consonanță, vezi Hindemith, motiv pentru care piesa ar putea fi oarecum considerată pan-tonală), și (2) construiește timbruri noi, prin dozajul atent al componentelor acordice, cuplat cu observarea caracteristicilor armonice și inarmonice ale instrumentelor implicate – aici, iarăși, Messiaen: procedeul amintește cumva de sunetele și acordurile lui adăugate (sau de rezonanță).

Orchestrația

Cum am menționat anterior, există trei registre principale (sonore și poetice) ale piesei, iar alocarea instrumentelor le este, în mare măsură, consecventă. Pe lângă aceasta – repetând ce am scris mai sus – există o preocupare susținută pentru crearea de timbruri noi, anume prin dozajul diferitelor elemente acordice în uz, coroborat cu adecvarea instrumentelor la armonia pe care o redau. La acestea se adaugă un palier dinamic în continuă mișcare, din care rezultă o perpetuă metamorfoză timbrală. Din acest motiv, nuanțele dinamice (notate cu acribie în această partitură) trebuie redate foarte exact pe parcursul interpretării (în caz contrar, cu totul alte sonorități/culori vor fi obținute). La limită, o astfel de preocupare ar putea califica piesa de față ca fiind, într‑o oarecare măsură, și spectrală. Ca alte considerații, de observat că pianului i se acordă același tratament ca unui instrument de percuție acordabil, el participând, alături de vibrafon și marimbă, în grupul informal de soli care justifică titulatura tehnică a piesei: îl numesc preludiu concertant, pentru că, pe de o parte, grupului de instrumente de percuție li se atribuie, pe alocuri, rolul dominant în ansamblul orchestral, iar pe de alta, pentru că utilizarea frecventă a „grupurilor de soliști” din departamentul coardelor reprezintă o trimitere subtilă către concerto grosso.

Forma

Există, în principiu, trei secțiuni ale piesei (plus o codă), fără titlu individual, și de durate inegale (secțiunea mediană fiind cea mai consistentă). Ele sunt demarcate în partitură prin bară dublă, însă există mai mult prin prisma dirijorului, pentru repetiții, sau a muzicologului, pentru analiză. În timpul redării piesei în concert nu este îngăduită adăugarea de pauze sau interstiții suplimentare față de cele notate explicit în partitură, intenția mea fiind ca piesa să fie percepută ca un tot unitar de către ascultător. Cele trei secțiuni menționate sunt:

  1. măsurile 1-60: conturează un conflict între trei realități sonore aparent ireconciliabile (v. mai sus, Organizarea discursului).
  2. măsurile 61-125: părțile/realitățile sonore creionate anterior se definesc pe sine și pozițiile (beligerante) pe care le ocupă.
  3. măsurile 126-230: văzută ca un ritual purificator, secțiunea antamează tensiuni și energii semnificative, ce rezultă în restrângerea, și reformularea binară, antitetică a conflictului (și implicit, a discursului muzical);
  4. în fine, măsurile 231-289, o secțiune principial consonantă, non-conflictuală, minimalistă, non-evolutivă și săracă în material, o codă extinsă (ce are ea însăși o codă proprie), funcționează taumaturgic, răscumpărând cumva haosul și abundența anterioară de evenimente.

4.1. ieșirea efectivă din piesă (măsurile 264-289) este o „codă a codei”, un ultim fragment cameral/solistic care readuce atmosfera, tempo-ul și sonoritatea celor cinci violoncele soliste din debutul partiturii (fără a repeta însă material) și contribuie, prin refuzul unei cadențe ferme și univoce, la conferirea unei aure de „nesfârșire” sau ciclicitate întregului eșafodaj sonor anterior.

Considerații extra-muzicale

Nu pot încheia fără să observ, în lumina descendenței sacre a cuvintelor Hortus conclusus  (au fost extrase inițial din Vulgata, Canticum Canticorum, 4:12) că probabil am compus lucrarea de față și în căutarea unui sanctuar personal: un loc în care să mă pot refugia, departe de o lume plină de vacarm, golită de sens, desacralizată, și – în opinia mea – rătăcită. Un loc binecuvântat, o grădină perfectă în care lumina lui Hristos continuă să strălucească.

 

A farmer went out / Ieșit-a semănătorul

A farmer went out / Ieșit-a semănătorul

A farmer went out / Ieșit-a semănătorul

[…] Essentially an eclectic work. […] O lucrare principial eclectică.
Pieter Bruegel, 1557, Parable of the Sower / Parabola Semănătorului

MIDI Audition / Audiție MIDI

Voice / voce: Claudius Iacob

English Summary

Ieșit-a semănătorul (A farmer went out…) is essentially an eclectic work, as it combines a significant number of music writing idioms, music scales, and music syntaxes. In it, I experiment with my very own version of a Byzantine melodic vibe, which I harmonically pair with a texture of polytonality and polymodality.

Moreover, by leveraging the dual nature of the chosen libretto — the sacred text of The Parable of the Sower from Mk.4:3-8, which is both mystical and dramaturgical — I also add a cinematic touch into the mix, something I have been playing with before, most notably in Ici Bas (2017).

The result is a rather peculiar, yet captivating, blend of a scholastic musical discourse (mind the short and assertive phrases, the chant-inspired melodies, chorales, etc.) and an idiomatic writing for a psychological thriller or an adventure film.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: A farmer went out / Ieșit-a semănătorul
Orchestration / Instrumentație: orchestra, amplified baritone voice and small organ / orchestră, voce de bariton amplificată și orgă mică
Lyrics / Text: sacred text, Marc 4:3-9 / Text sacru, Marcu 4:3-9
Length / Lungime: 19:07 min.
Condition / Stare: completed / terminată
Completed on / An terminare: 2022
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR in the November 2022 session / Achiziționată de UCMR in sesiunea nov. 2022
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Ieșit-a semănătorul este o lucrare principial eclectică, combinând în mod responsabil și asumat un număr semnificativ de idiomuri de scriitură, moduri de organizare a înălțimilor, și sintaxe muzicale.

Profitând de combinația unică de sacru și dramaturgic pe care o oferă textul scripturistic ales ca suport (Parabola Semănătorului, versiunea evanghelistului Marcu – Mc.4:3-8), piesa mea experimentează cu o versiune proprie a unui idiom melodic bizantin, înveșmântat armonic într-un melanj de politonalitate și polimodalism. Pe acesta îl combină inedit cu un suflu cinematografic (încercat și în alte piese, în speță Ici Bas, 2017). Astfel se face că partitura oscilează (fără a-și pierde însă echilibrul) între un discurs scolastic, alcătuit din fraze scurte, articulate explicit, sentențios și asertoric, și o scriitură idiomatică de thriller psihologic sau film de aventură.

Muzica este deci construită eterogen, alternând momentele de discurs fragmentat, discontinuu, cu suprafețe omogene de travaliu tematic, și alternând eterofonia densă pe care o reclamă materialul modal de sorginte bizantină cu omofonia lejeră specifică figurațiilor orchestrale proprii coloanelor sonore.

Armonia se bazează pe un mix de sisteme de organizare a înălțimilor, ce pornește de la polimodalism și politonalism – care este preponderent, și este utilizat ostentativ în multe locuri, până acolo încât mai multe centre gravitonice diferite sunt alocate explicit și simultan la două sau mai multe familii/grupuri de instrumente – până la atonalism liber și serialism dodecafonic (vezi în acest sens fuga din secțiunea secundă).

Substanța melodică (acolo unde nu este gestuală, într-un spirit retoric, baroc) este ireductibil derivată din doua moduri bizantine plagale – eh-ul V, diatonic, ales pentru formulistica sa specifică în jurul treptei sale mobile (a șasea) – și ehul VI, cromatic, ales pentru culoare, și pentru cadența frigică pe care o oferă la nivelul ambelor tetracorduri simetrice ale sale.

Ritmul variază într-un spectru foarte larg, de la monoritm (vezi marșul din deschidere și din secțiunea penultimă) până la invenția ritmică perpetuă (în fapt, o specie de aritmie, vezi eterofoniile de la suflători din ultima secțiune).

Formal, piesa este caleidoscopică, dezvelindu-se ascultătorului în mici prize de conținut, cu caracter autonom, puternic individualizate prin culoarea orchestrală aleasă și prin scriitură. Orchestrația este, deci, bazată pe tratarea izolată a familiilor și grupurilor de instrumente, momentele de melanj fiind cu totul rare.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că textul muzical susține, în fapt, un text literar „in absentia”, mai exact, versetele 14-20 ale aceluiași capitol, în care Iisus le interpretează parabola, în particular, ucenicilor Săi. Privit din această perspectivă, dramatismul și caracterul apodictic al secțiunilor mediane capătă un cu totul alt sens, la fel ca și bogatul aparat retoric din spatele gesturilor muzicale prezente din belșug în melodica piesei. Însă nu voi elabora pe această temă, lăsând o atare (eventuală) analiză în seama muzicologului pasionat de formulistică și Affektenlehre.

 

Doamne, auzi… / O Lord, hear my prayer…

Doamne, auzi… / O Lord, hear my prayer…

Doamne, auzi… / O Lord, hear my prayer…

The piece is built upon […] Byzanthine scale patterns. Un studiu […] pe moduri derivate din eh-urile bizantine.
King David Playing the Harp / Regele David cântând la harpă – Johan Zoffany

English Summary

«Doamne, auzi…» (“O Lord, hear my prayer”), the incipit from Psalm 143 (142 in Eastern/Orthodox Bible editions) is a contemporary music composition for mixted choir and soloists.The piece is built upon the Byzanthine scale patterns currently in use in Eastern Christian churches’ service music, patterns I use as raw substance for building novel melodic, polyphonic and harmonic material. I also employ a fair number of genuine Byzanthine melodic formulas/cadenzas, which makes this opus closely resemble church music, and renders it quite similar to works by Romanian composers Paul Constantinescu and Stefan Niculescu, both of which have had a paramount interest in the Byzanthine musical thesaurus.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: O Lord, hear my prayer… / Doamne, auzi…
Orchestration / Instrumentație: mixed a cappella choir / cor mixt a cappella
Lyrics / Text: Sacred text (verses from Psalms with messianic content) / Text sacru (versete din Psalmi cu conținut mesianic)
Length / Lungime: 12:29 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2020
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR in the November 2020 session / Achiziționată de UCMR in sesiunea nov. 2020
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

«Doamne, auzi…» este un studiu de eterofonie cromatică cu pedală, pe moduri derivate din eh-urile bizantine (sisteme modale de organizare a înălțimii în uz în cultul bisericilor creștine de rit răsăritean/ortodox).

În tradiția lui Paul Constantinescu, și mai apoi Ștefan Niculescu, piesa explorează implicațiile recuperării tezaurului reprezentat de materialul modal de sorginte bizantină, și reutilizării acestui material pentru „forjarea” de noi alcătuiri modale. Aceste noi moduri „pseudo-bizantine” farmecă cu precădere în sincronicitate, și în piesa mea ele îmbracă toată gama nuanțată de expresii plurivocale, de la eterofonie la polifonie, incluzând și unele exprimări greu de catalogat, în care „liniile” polifonice sunt, în sine, structuri acordice.

Materialul melodic este derivat liber din noile alcătuiri modale, dar nu o dată, el aproximează, sau chiar preia ca atare formule melodice bizantine autentice.

Rezultanta verticală (armonia) piesei revizitează conceptul lui Olivier Messiaen de „sunete adăugate în acord”, în fapt eu urmărind să reproduc, într-un context controlat, fenomenul natural al sunetelor inarmonice (acele parțiale ale unui sunet fundamental dat, a căror înălțime se sustrage modelului matematic al armonicelor naturale). Experimentul meu s-a concretizat într-un sistem bazat pe notația precisă a intensității dinamice a fiecărui sunet dintr-o structură acordică dată. Pe lângă obținerea unor culori armonice mai fin definite, sistemul oferă și abilitatea de a „transfigura” un „acord” dat, prin varierea continuă a parametrului dinamic la nivelul unor sunete cheie ale sale.

Din punct de vedere formal, piesa se arcuiește dinspre exterior spre interior, construcția ei mizând mult pe tehnica așteptării întârziate și a planurilor adverse. Un număr de realități muzicale clar definite – recognoscibile prin specificitatea și consecvența parametrilor elementari care le definesc: scriitură, instrumentație, dinamică, armonie, ș.a. – evoluează fragmentar, în iterații, pe trasee aparent paralele, urmând a converge în cele din urmă într-un sens muzical organic și omogen.

Mobilul generator, un incipit tematic eliptic, pe textul „Doamne, auzi…”, parcurge o lentă devenire caracterizată de transmutații de registru și instrumentație, și antamări de procese subsidiare și material tematic secundar (ca, de pildă, fugato-ul extras din Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule”), pentru ca în finalul piesei să se împlinească, justificativ și apoteotic, pe textul primului verset al Psalmului 142 („Doamne, auzi rugăciunea mea…”).

Puzderia de pasaje intens eterofonice pe texte din „psalmii mesianici” (ecouri profetice vetero-testamentare asupra vieții și activității lui Hristos), fărâmițate de intervențiile solistice ale corifeilor și întrețesute cu planul principal, își au de asemenea devenirea lor, explicitată aici prin conversia fulgurantă a „vocii monodice” în „voce armonică” – a se vedea polifonia de armonii din pasajul „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut”.

Nu în ultimul rând, recitativele evoluează în solo-uri, prin augmentare și diversificare melodico-ritmică și registrală, și se împlinesc, la rândul lor, sublimându-se, în extremul acut, la limita inefabilului, în pasajul responsorial al celor două soprane soliste (textul cântat fiind „Din pântece, mai înainte de luceafăr Te-am născut”).

Coda conchide asertoric asupra întregului edificiu, plasându-l în realitatea imediată, în perspectiva creștinului practicant, pentru care modelul hristic transcende sfera meditației, devenind viață transfigurată, trăită în rugăciune.

 

Forest in My Dreams / Pădurea din vis

Forest in My Dreams / Pădurea din vis

Forest in My Dreams / Pădurea din vis

It builds a strange […] fantasy world. Pădurea din vis este o piesă de atmosferă
Caspar David Friedrich - Uttewalder Grund

English Summary

Inspired by two poems of the Romanian neo-expressionist poet Vlad Dobrescu, the music of the “Forest in My Dreams” is filled with misty harmonies and Messiaen-like bird-calls. It builds a strange, discontinuous and ever changing fantasy world, where reverie and anxiety entangle, in a both dreamy and hypnotic way.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Forest in My Dreams / Pădurea din vis
Orchestration / Instrumentație: mixed septet / septet mixt
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 10:00 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2020
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2020) / Achiziționat de UCMR (2020)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Mobilul extra-muzical al acestei piese cu alcătuire eterogenă și expresie schimbătoare l-au constituit versurile neo-expresioniste ale poetului Vlad Dobrescu, în special poeziile sale Prolog și Pădurea.

Plasate în stranietatea unui univers ce amintește de poveștile alienante – multe cu final suicid – ale lui Hermann Hesse, aceste două texte – fără să fi găsit drum către includerea lor ca atare în creația muzicală de față (pentru că piesa nu este un lied) – i-au creionat atmosfera, și i-au modelat – mai mult sau mai puțin grosier – rudimentul de dramaturgie muzicală ce o încheagă.

Primul text, Prolog, sub pretextul schițării unei povești vânătorești (desfășurată într-o dimineață plină de ceață și de ninsoare) explorează spaimele lăuntrice ale unuia dintre personaje, până la finalul poeziei manipularea abilă a metaforelor reușind să sădească în cititor gândul că de fapt cei doi nu merg la vânătoare, și că, cel mai probabil, doar unul se va întoarce. În cea de-a doua poezie, Pădurea, planul contemplativ este migrat subtil către unul suprarealist, fascinația personajului pentru o pădure seculară împietrindu-l propriu-zis, și – într-un final – transformându-l efectiv în arbore.

În lumina celor de mai sus, Pădurea din vis este o piesă de atmosferă, cu imixtiuni narative reduse ca întindere și amplitudine, și clar delimitate. Din punct de vedere compozițional, este o lucrare intens armonică, construită în jurul unui filon pan- și poli-tonal, cu momente ocazionale (și discrete) de atonalism liber. Cu rădăcini în „melodia de tonuri colorate” a celei de-a doua școli vieneze (în fapt, cu similarități clare cu cea de-a treia dintre cele Cinci piese pentru orchestră, op. 16, ale lui Arnold Schönberg – numită în multe ediții Farben, „Culori”) muzica de față produce, în mod neverosimil, disonanță prin amalgamarea de consonanțe: un număr de entități armonice, fiecare consonantă în sine, se suprapun schimbându-și permanent pregnanța și culoarea instrumentală. Rezultatul este o sonoritate în permanentă schimbare –intenția fiind obținerea unui curcubeu în perpetuă mișcare, a unei continue metamorfoze cromatice, al unui amestec de sunete în egală măsură „nedefinit consonant” și „nedefinit disonant”.

În slujba acestui deziderat, orchestrația este una mai degrabă simfonică decât camerală. Instrumentele nu urmează calea auto-afirmării, nu există pasaje de virtuozitate care să le pună în valoare ca entități distincte, ci mai degrabă toate funcționează ca un unic instrument multi-timbral.

Melodica piesei – în porțiunile în care putem vorbi de melodie, piesa fiind mai degrabă „atmosferică”, de „stare”, decât narativă – agregă două surse foarte distincte și imediat recognoscibile pentru ascultătorul educat de muzică cultă vest-europeană: fascinația ornitologică a lui Olivier Messiaen și teoria afectelor din Baroc. Prima, cu un pronunțat caracter pictural, descriptiv, non-evolutiv, face exclusiv oficiul de a evoca, alături de armoniile difuze, decorul – forestier, vag definit – în care se consumă rudimentul de acțiune al celor două creații poetice. Cea de a doua, cu scop declarat narativ, dramaturgic, oferă o expresie extrem de austeră, scolastică, descărnată de orice bagaj ornamental, austeritate egalată doar de retorica fermă, univocă – vizibilă prin opțiunile intervalice, prin frazarea ostentativă, dispunerea într-un ambitus restrâns, și trimiterile discrete către universul coralului gregorian.

Deși nu aderă la nicio schemă formală încetățenită, muzica își relevă modalitatea de organizare a materialului sonor de la prima audiție: un nucleu, un „miez tare”, constituit dintr-un discurs narativ, de o indiscutabilă vocalitate (și relativă stabilitate armonică) este „străpuns” sporadic de un număr (limitat) de structuri recognoscibile, descriptive, care evoluează fiecare abia perceptibil pe un traseu propriu către împlinirea sa muzicală.

Din toată această luptă pentru supremație a diverselor planuri, se desprinde imaginea unei deveniri fragmentate dar inteligibile, a unei muzici care – asemenea textului poetic ce a provocat-o – pendulează între hipnotic și oniric, între contemplație și angoasă, îmbinând în permanență narațiunea cu reveria.

Three Wise Men / Magii

Three Wise Men / Magii

Three Wise Men / Magii

The eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse.  Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță.
Three Wise Men / Cei trei magii — James Tissot (1836-1902)

English Summary

My close encounter with one of Vasile Voiculescu’s rather strange oeuvres yielded even more strangeness, to put it mildly.

He is a well reputed Romanian mystic and writer, one among the many thinkers held captive by the Romanian totalitarian regime for quite long, officially for suspicion of hostile political activism, but his religious affinities might have just as well been the cause (communism, which was Romania’s Marxist-Leninist centered political system for nearly half a century was inherently built around state atheism).

Apparently, „Magii” muses about the biblical Magi, and thus ought to be related to Jesus Christ’s nativity — however, the poet spares no effort in avoiding the slightest connection with that: like a theatrical production that decided to leave out the main character from the play, while keeping everybody else. To heighten the bewilderment, the entire endeavor of the three Magi is read in a childish key, and — to make things worse — the poem concludes in a rather unhappy tone, the general feeling being that of a failure. And it is this very daze that underpins my music: a number of eerie, cluster and polychordal harmonies oppose a rather luminous discourse, only to yield no clear, good or bad outcome in the end.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Three Wise Men / Magii
Orchestration / Instrumentație: SATB Choir with a Mezzo Soprano Soloist / Cor mixt cu mezzosoprană solistă
Lyrics / Text: Vasile Voiculescu, „Magii” (1916)
Length / Lungime: 10:07 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2018
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2019) / Achiziționat de UCMR(2019)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Din întâlnirea mea cu una dintre lucrările destul de criptice ale lui Vasile Voiculescu a rezultat, așa cum era de așteptat, ceva destul de straniu.

Vasile Voiculescu, unul dintre marii mistici ai României (alături, de pildă, de Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt sau Vladimir Ghika) se numără printre mulții intelectuali români pe care regimul comunist i-a ținut în detenție pentru motive din cele mai vagi — oficial, suspiciuni de „atitudine dușmănoasă”, în fapt însă, orice, de la reticența față de ideologia de stat și până la frecventarea slujbei de duminică (fiind un sistem politic bazat pe Marxism-Leninism comunismul a adoptat ateismul pozitiv ca religie oficială de stat).

Literatura mistică a lui Voiculescu nu este o lectură ușoară, nici măcar pentru avizați. În ce mă privește, m-au surprins la tot pasul „lărgirile”, „libertățile” și reinterpretările sale teologice, care, deși nu micșorează cu nimic valoarea artistică și literară a textelor pe care le-a scris, dau serios de muncă unui teolog care, să zicem, va fi primit sarcina de a-l „revendica” pe Voiculescu drept „poet al Ortodoxiei”. De multe ori, am găsit compozițiile voiculesciene atât de imprevizibile încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva teologia și/sau teosofia nu sunt, pentru scriitor, vehicule ce transportă adevăruri mult mai pământești. Dacă nu cumva, ca într-o lume răsturnată, el se folosește de parabole cu Dumnezeu ca să ne vorbească despre „împărăția omului”.

A fost și cazul poeziei de față, sursă și text literar a muzicii pe care am compus-o pentru cor mixt și mezzosoprană solo. Magii (1916) aparent brodează pe marginea tradiției creștine (consemnată parțial si în textul canonic al Evangheliei după Matei) a unui grup de străini veniți în Palestina Biblică, din Est, pentru a aduce ofrande Pruncului nou-născut — fără a fi avut altă călăuză în afara unui corp ceresc neobișnuit. Personaje secundare în Tradiție, ei devin principalul punct de interes în poezia lui Voiculescu până într-acolo încât Hristos, în fond mobilul acestui demers — în egală măsură neobișnuit și epuizant — lipsește cu desăvârșire. Ca într-o montare a unei piese de teatru din care regizorul a decis să scoată personajul principal, magii aici de față fac un mare act de bravură printr-un obositor drum inițiatic, dar cam atât. Pruncul Iisus este vag sugerat prin informația că magii „s-au închinat”. Cel puțin neobișnuit pentru o poezie inevitabil legată — prin tematică — de subiectul Crăciunului. La sfârșitul celor patru strofe, sentimentul care pare să domnească este mai degrabă de incertitudine. Mai mult, demersul personajelor este transpus în cheie ludic-infantilă: magii lui Voiculescu sunt „naivi”, exaltați („prinși de-un farmec”), imaturi și lipsiți de orice experiență („trei copii”; […] din porțile cetății / un pas afară n-au făcut”) și, în ultimă instanță, importanța întregii afaceri este discutabilă: „au mers pe urma unei stele / ce s-a pierdut în infinit”.

Toate cele de mai sus nu pot să scape la o lectură atentă. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: ce anume reprezintă personajele din această „fabulă cu lucruri sfinte”? Oare observarea (amară) a unui ideal ce se relevă cu atât mai înalt cu cât eforturile de a-l atinge cresc? Oare un icon al împlinirii sinelui? Oare demersul creștinului, care prin efortul lăuntric continuu de a-și îmbunătăți ființa se aseamănă unui „mag” ce înfruntă drumul vitreg al vieții pentru a aduce ofrande de fapte bune? Oricum ar fi, poezia lui Voiculescu nu este în mod cert un colind.

Considerațiile de mai sus au dat naștere unei muzici în care misterul, stranietatea și permanenta aluzie se îmbină cu un traiect narativ decelabil, dar discontinuu. Permanenta alternanță de armonii de clustere și policorduri cu structuri trisonice (stabile și consonante) produce o pendulare între incertitudine, reverie și speranță. Succesiunea explicită de sintaxe muzicale (omofonie, polifonie și eterofonie, monodie, și din nou omofonie) urmărește caracterul episodic al lucrării literare. În fine, proiecția în macrostructură a organizării înălțimilor realizează zone care reflectă, grosier, sentimentul predominant într-un anumit punct al textului poetic: atonalitate și izomorfism în debutul piesei, ca o expresie a misterului (cosmic) și a contemplării; modalism și fauxbourdon ca o trimitere la implicarea faptică, la actul liturgic, în esență — leitourgia, în greaca veche, înseamnă „lucrarea oamenilor”; și proto-tonalitate în concluzia piesei ca o imagine a naivității. Nu în ultimul rând, cele două intervenții solistice ale mezzosopranei reprezintă un comentariu personal pe marginea textului poeziei. Realizate în baza unor moduri cu transpoziție limitată, ele adaugă muzicii — după expresia lui Messiaen — „farmecul imposibilităților”.

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Ici-bas (Here Below / Aici jos)

Inspired by Benjamin Britten’s War Requiem (1962), Ici-bas is a non-liturgical musical work built on religious thematic. Inspirată de Recviemul de război (1962) al lui Benjamin Britten, lucrarea Ici-bas este de asemenea o lucrare muzicală non-liturgică, dar cu tematică religioasă.
Maddalena penitente — Guido Cagnacci

English Summary

Inspired by Benjamin Britten’s War Requiem (1962), Ici-bass is a non-liturgical musical work built on religious thematic. Like Britten’s Requiem, my work also opposes, by means of the literary text sung by the eight soloists, the spiritual world (concretely, Christian) to the secular, desecralized one. The first is illustrated by a hymn addressed to the Virgin Mary (picked from Viridarium Marianum septemplii rosario, variis exercitiis, exemplis ut plantationibus peramoenum, ca. 1615), and the other by the poetry of René-François Sully-Prudhomme, Ici-bass, which also gives the title of the work.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Ici-bas (Here Below / Aici jos)
Orchestration / Instrumentație: Orchestra, choir and soloists / Orchestră, cor și soliști
Lyrics / Text: René-François Sully-Prudhomme, “Ici-bas”
Length / Lungime: 15 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2017
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2017) / Achiziționat de UCMR (2017)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Inspirată de Recviemul de război (1962) al lui Benjamin Britten, lucrarea Ici-bas este de asemenea o lucrare muzicală non-liturgică, dar cu tematică religioasă.

De opus-ul sus-amintit, care i-a slujit atât drept model cât și ca mobil de creație, o leagă particularități de abordare (genul vocal-simfonic, destinația concertantă, utilizarea drept calapod și referință compozițională a unei slujbe din Biserica apuseană, în acest caz, litania, o slujbă de pomenire), dar mai ales afinități de natură conceptuală: ca și Recviemul lui Britten, și lucrarea mea opune (prin textul literar cântat de cei opt soliști corifei) lumii sacre, spirituale (și, concret, hristianice) – pe cea seculară, desacralizată, prizonieră a unui cerc vicios de contemplare a iminentului sfârșit, a propriei deșertăciuni și deznădejdi, pe care de altfel le alimentează și amplifică.

Prima, ilustrată printr-un imn adresat Sf. Fecioare Maria (cules din Viridarium Marianum septemplici rosario, variis exercitiis, exemplis ut plantationibus peramoenum, după Gasparem Bellerum, 1615), iar cealaltă, prin poezia lui René-François Sully-Prudhomme, Ici-bas, care dă și titlul lucrării.

Spre deosebire de Britten însă, care a ales să adâncească și să exploreze conflictul, opțiunea mea a fost să îl demasc, să îl demontez, pentru a susține teza care hrănește, în plan filozofic, aproape toate lucrările scrise de mine în ultimii ani, anume că lumea seculară își este singură călău, și singura cauză a nefericirii sale, prin izgonirea dimensiunii sacre (singura aducătoare de rost) din existența sa. În acest sens trebuie interpretată ultima secvență a lucrării, în care cele două „facțiuni”, aparent ireconciliabile, respectiv vocile soliste de femei și cele de bărbați, deși prizoniere fiecare câte unei singure surse literare, par a se reuni prin semantică: femeile cântă „Amen”, iar bărbații, în același timp, ”Toujours”; tot ca un fel de Amen, secular, neputincios, dar vădind năzuința apodictică a omului, oricât de căzut sau străin de Dumnezeu ar fi, către inextricabilitatea originară.

Piesa se sustrage cu obstinare idiomului narativ, în ciuda faptului că acestuia îi datorează, inevitabil, existența: o lucrare vocal-instrumentală, mai cu seamă una în care vocea cântă text, nu doar vocaliză (precum în utilizările coloristice pe care i le dă Debussy) promite, dacă nu chiar datorează o dramaturgie pregnantă și o narativitate pe măsură. Printr-un susținut refuz, însă, Ici Bas alege să-și ducă existența nesigură într-un tărâm aflat la granița dintre oniric și contemplație, între asceza și delăsare. Cumva asemenea icoanelor bizantine, ea tratează cu un refuz principial invitația de a picturaliza orice mundanitate: ironia, râsul, sarcasmul, patima; nimic din toate acestea. Nimic în afara contemplarii lui Dumnezeu. Rezultatul este o muzica frustă, aflata la limita dintre sublim și caduc, dintre zbor și înfrânare, o interminabila virtualitate ce-și conține în sine mobilele nemișcării sale avântate: un imobil vector ascendent, o perpetuă pregatire pentru un zbor niciodata început.

Ici Bas este o muzică care nu îndraznește să traiască, dar nu se indură să moară: drept care, viețuieste agățată la îngemănarea dintre două lumi, nădăjduind nemărturisit la un ajutor străin, care să o smulgă în oricare parte. Însă orice ajutor întârzie, iar sunetul i se stinge în cele din urmă, în modestia din care a luat viață, și în regretul surd de a nu fi îndrăznit să fie, cu adevărat, nicicând. Este o oglindă a condiției umane în contemporaneitate: chemată la o dumnezeire pe care a refuzat-o pentru a o plânge apoi o eternitate; și găsindu-și în doar liniștea resemnată a plânsului lăuntric, și cumplit de tăinuit, unica mângâiere.

Contrar oricăror așteptări, lumea de jos, teluricul, lamento-ul condiției căzute a umanului, este mai degrabă ridiculizat decât dramatizat, faptul fiind ușor observabil prin aluziile hollywoodiene din orchestrație. Intenția este una scolastică, mergând pe un declarat filon al teologiei sistematice din Apus: sursa nefericirii în această vale a plângerii este o perpetuare a unui act de refuz a sacrului, a actului recuperator hristic: în consecință, orice lamento ce nu implică penitență și reorientare pe un vector ascendent este futil și chiar ilar, întrucat își conține în sine garantul nefericirii pe care o deplânge.

Ici-bas este un eikon al rătăcirii între două lumi, cea spirituală, imuabilă, extatică, plină de lumină, și cea materială, într-o perpetuă decădere, dezagregare și dezamăgire. Deși construită pe ideea opoziției, nu iși propune să releve și să intensifice opoziția celor două realități evocate, ci doar să picturalizeze condiția umană, pururi rătăcitoare între transcendent și imanent, muzica propunând, ultimamente, înalțarea omului către celest, către spiritual (concret, prin textul piesei, către Hristos) ca soluție la insațietatea lumii de aici (“Celui ce va bea din această apă îi va fi iarăși sete” – Ioan, 4:13).

Chants From the Valley of Sighs / Cântări din Valea Plângerii

Chants From the Valley of Sighs / Cântări din Valea Plângerii

Chants From the Valley of Sighs / Cântări din Valea Plângerii

Chants From the Valley of Sighs builds upon the Christian concept of regarding life as a mere preparation for a better one to come. În spațiul spiritualității creștine, Valea Plângerii este numele lumii pământești, trecătoare, înșelătoare și plină de suferință.

Live Recording / Înregistrare din concert

by Ursula Philippi, St. Stephan, Würzburg, nov. 2015

English Summary

Chants From the Valley of Sighs is a suite for pipe organ solo that I wrote in early 2015, in response to a composition challenge/competition coming from the Music Academy Gheorghe Dima of Cluj. It builds upon the Christian concept of regarding life as a mere preparation for a better one to come, were Christ followers shall be reunited with God into eternal peace and happiness, were there will be no more pain nor sorrow (as is currently the case).

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Chants From the Valley of Sighs / Cântări din Valea Plângerii
Orchestration / Instrumentație: Organ / Orgă
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 12:41 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2015
Premiered on / An premieră: 2015, during the Sigismund Toduță Festival at AMGD
Honours / Distincții: Second Prize at the Sigismund Toduță Music Composition Contest held by AMGD in 2015 / Premiul doi la Concursul de compoziție Sigismund Toduță organizat de AMGD in 2015
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

În spațiul spiritualității creștine, Valea Plângerii este numele lumii pământești, trecătoare, înșelătoare și plină de suferință — prin opoziție cu locurile paradisiace hărăzite celor salvați (mântuiți). Prof. Victor Aga face cea mai elocventă enunțare a conceptului în dicționarul său de termeni creștini (Simbolica biblică şi creştină, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, 2005, p. 403), unde conservă, alături de o semantică bogată, și poeticitatea tipică didascaliilor teologice răsăritene: „Valea lacrimilor sau Valea plângerilor este numirea lumii pământeşti şi a vieţii de pe pământ faţă de înălţimile cerului şi ale vieţii lui de fericire. Simbolizează greutăţile şi veşnicele ispite cu care se luptă creştinul şi pe care trebuie să le învingă şi să verse multe lacrimi pentru păcatele proprii şi pentru ale altora”.

În această cheie, orice întrupare muzicală de aici este o posibilă cântare din Valea Plângerii, însă muzica de față încastrează în ea câte ceva din conceptul descris mai sus. Pornind de la instrumentație  — orga cu tuburi rămâne, în ciuda originilor, a literaturii (consistente) de factură laică ce s-a scris pentru ea, și în ciuda eforturilor susținute de secularizare a căror țintă este, un instrument eminamente religios: este legat (fizic) de nenumărate lăcașuri de rugăciune, iar sunetul său este emblematic pentru spațiul liturgic catolic și protestant  —  și continuând cu partitura muzicală în sine, care recuperează în plan simbolic spiritul tocatelor, coralelor și concertelor bachiene.

Așa stând lucrurile, caracterul lucrării mele oscilează între neobaroc și neoclasic. Muzica combină cu gravitate, sobrietate (și uneori teamă) polifoniile meticuloase și omofonia impunătoare a înaintașilor, cu un discurs fragmentat, pe două sau trei planuri autonome ce evoluează diacron. Este o continuă pendulare, și o luptă între un aici, disonant, mohorât, haotic și acaparator  —  și străfulgerările triste, dar totodată consolatoare ale unui acolo sau atunci luminos și blând.

Am scris lucrarea în ianuarie-februarie 2015, având ca principală motivație participarea la concursul de creație componistică pentru orgă organizat de Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, în cadrul primei ediții a Festivalului Sigismund Toduță. Totodată, „vinovat” întrucâtva de existența acestei piese este domnul prof. univ. dr. Teodor Țuțuianu, al cărui curs de master — Noțiuni de eterofonie — l-am frecventat în perioada respectivă. O porțiune consistentă din prima parte a suitei de față a fost realizată (pe un incipit/cap tematic oferit de domnia sa) ca probă în examenul de absolvire a acestui curs.

Cancer, Frog & Pike / Racul, broasca și știuca

Cancer, Frog & Pike / Racul, broasca și știuca

Cancer, Frog & Pike / Racul, broasca și știuca

Gives a vigorously humorous treat to each character, picking the most representative feature of each one. Mă concentrez asupra fiecăruia, încercând să le surprind cu umor și simpatie cele mai caracteristice trăsături.
Pond with Burdocks / Iaz cu brusturi

English Summary

Cancer, Frog and Pike is a piano solo suite inspired by a fable written in the nineteen century by the Romanian poet Alecu Donici. Unfaithful to the plot, or narrative of the fable, my music gives a vigorously humorous treat to each character, picking the most representative feature of each one: the cancer would rather go backward, the frog is jumpy, and the pike – the ultimate predator. A promenade theme, à la Musorgsky’s Pictures in an Exhibition ties up and pads the three main sections, giving a total of seven parts — or six with a coda: the pond is what actually keeps together the tree living creatures, which otherwise have little thing to share. I completed the piece in late September of 2013, and I consider it (at the time of writing these lines) the most funny and cheerful music I wrote lately.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Cancer, Frog & Pike / Racul, broasca și știuca
Orchestration / Instrumentație: Piano / Pian
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 9:35 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2013
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Second Prize at the Sabin Păuța International Festival of Piano Performance and Composition held by The Metarsis Culture Society in 2014 / Premiul doi la Concursul de compoziție Festivalul Internațional de interpretare pianistică și compoziție Sabin Păuța organizat de Societatea pentru cultură Metarsis in 2014
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Deși nu îmi amintesc cum mi-a venit ideea de a scrie muzică vis-à-vis de versurile lui Alecu Donici (1806 – 1865), îmi amintesc în schimb că acest lucru s-a întâmplat în toamna lui 2012, de când datează și primele note – începutul din Broasca. Piesa a fost finalizată abia un an mai târziu.

Alecu Donici s-a folosit de aceste trei viețuitoare, ce nu au în comun decât mediul de viață, pentru a șfichiui societatea contemporană, incapabilă de a trece peste orgolii personale în slujba binelui comun. În fabula omonimă, nevinovatele animăluțe iau pe umeri neverosimila (și absurda) sarcină de a muta un sac cu grâu în iazul reședință, lucru pe care eu nu li-l cer să-l facă. În schimb, mă concentrez asupra fiecăruia, încercând să le surprind cu umor și simpatie cele mai caracteristice trăsături.

Racul este puțin mai mult decât o pereche de clești (care se pot auzi lovindu-se amenințător în acut). Altfel, o vietate paradoxală și caraghioasă în futilitatea sa: foarte mulți pași pe care-i face înainte, după îndelungi planificări și tatonări, sunt anulați de două mișcări viguroase din coadă, care îl întorc pe domnul rac de unde a plecat. Un traseu melodic nesigur și sinuos cucerește din greu un ambitus ceva mai mare de o octavă, în aproape o frază muzicală întreagă, doar pentru ca în următorii doi timpi să se prăbușească în grav, de unde a pornit.

Broscuța sare, și o face cu grație și vioiciune, atunci când nu înoată alene, plutește în derivă, sau stă nemișcată la concurență cu frunzele sau alte lucruri neînsuflețite din baltă. Un traseu melodico-armonic prin salturi, bine conturat, alternează cu polifonii difuze, ce evoluează lent în registrul mediu-grav. Goană și relâche de pe-o frunză pe alta.

Știuca este prădătorul numărul unu, stând nemișcat la adăpostul unei uscături, și atacând feroce la momentul oportun. De multe ori prada nu luptă, sau o face pentru scurt timp, și fără sorți de izbândă. Un ostinato amenințător în grav evoluează într-un demers omofonic acaparator, și se îndreaptă implacabil spre un cluster strident și dureros în acut.

Deși lipsă din poezia lui Donici, în muzica mea este prezent un al patrulea personaj: iazul, în care viețuiesc toți cei trei, este și el parțial personificat, și evoluează episodic, pe parcursul unei introduceri, a două intermezzi, și a unei concluzii. Formula ciclică din bas, care caracterizează acest personaj îmbie la contemplarea unor unde imaginare, ce se deplasează molcom, și fac cale-ntoarsă odată ajunse la maluri. Tema din discant – un posibil peștișor într-o plimbare de după-amiază printre brusturi, cu care stimata doamnă știucă știe ce are de făcut.

The Prayer of Saint Ephrem the Syrian / Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

The Prayer of Saint Ephrem the Syrian / Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

The Prayer of Saint Ephrem the Syrian / Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

The music combines Byzantine modes with classical western forms. Scrisă într-un stil predominant polifonic, folosind material tematic bizantin.
Mosaic of Saint Ephrem of Syria / Sfântul Efrem Sirul, mozaic

English Summary

This is a polyphonic piece for male choir I wrote against the text of the The Prayer of Saint Ephrem the Syrian, a capital Orthodox Christian prayer used with emphasis during the Great Lent. The music combines Byzantine modes with classical Western forms, such as the fugue or the ciaccona, and employs incidental harmony resulting from over-imposing Byzantine monodies. Ideally, a bass reciter (which is notated in the score, but not featured in the recording) should pronounce the prayer over, or in-between the sung sections. The current version of the score only features Romanian lyrics.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: The Prayer of Saint Ephrem the Syrian / Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Orchestration / Instrumentație: Choir / Cor
Lyrics / Text: Liturgical Text / Text liturgic
Length / Lungime:  8 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2011
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2016) / Achiziționat de UCMR (2016)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Atribuită Sfântului Efrem Sirul și utilizată cu precădere în timpul Triodului, această rugăciune este considerată a fi cea mai succintă exprimare a specificităţii Postului Mare, şi este, de aceea, rugăciunea prin excelenţă a postitorului în Creștinismul Ortodox. Este rostită la toate slujbele de zi cu zi din timpul Postului, la Liturghia darurilor mai înainte sfinţinte, şi de mult mai multe ori în particular.

Piesa, pe care am finalizat-o în 2011, este scrisă într-un stil predominant polifonic, folosind material tematic bizantin, şi armonii derivate din scările ehurilor bizantine, oarecum urmărind linia trasată de Paul Constantinescu. Este menită să fie cântată atât pe scenă cât şi la concertul din cadrul Sf. Liturghii, când se împărtăşesc preoţii în Sf. Altar. Formula versiunii de faţă este cor bărbătesc cu recitator bass (recitatorul poate fi un actor).

Lucrarea se structurează în trei secţiuni plus o codă, dintre care două sunt tributare, cel puţin în principiu, unor structuri formale din muzica cultă occidentală: un contrapunct liber (măs. 1-27), o fugă (măs. 28-71), o ciacconă (măs. 72-119) şi un recitativ (măs. 120-122).

În interpretarea piesei este recomandabil un timbru acoperit, cald, catifelat, capabil să dea naştere unui sunet cu relativ puţine armonice, care să favorizeze poziţiile strânse ale acordurilor de care piesa face uz.

White Flowers / Florile Dalbe

White Flowers / Florile Dalbe

White Flowers / Florile Dalbe

it was my intention to focus not on the funny narrative of the text, but rather on the sad (social) substrate it carries. […] intenția mea fiind să nu scot în relief latura amuzantă a narațiunii, ci mai degrabă substratul ei trist.
Apple Blossom (detail) — Mihai Sârbulescu / Flori de măr (detaliu) — Mihai Sârbulescu

English Summary

Not exactly a composition, rather an arrangement of an ancient Romanian beggars’ song (or pagan carol, if you will, because this is what carols were, long before they were christened). The text, which was originally sung in the first weeks of spring by wandering bands of unsettled young men, takes a humoristic approach to begging for bread (or any form of food, actually) from the wealthy, settled members of the community. The white flowers, generously mentioned in the chorus are likely apple blossom, and the new year mentioned in the closing lyric must be the new agricultural year, also celebrated in this areal on the same date as the spring echinoctium. Starting with the fourth century, the 25th of December has been progressively adopted as the day to celebrate the birth of Jesus Christ, first by the West and then by (most of) the Eastern Christian countries. Christian carols begun to appear and be sung before, during and after the Nativity. As it usually happens, a number of pre-christian carols survived, and they get sung today during the Advent, despite the fact of being totally unrelated to it. This is also the case of the present traditional song, which is nowadays considered a Christmas or New Year’s carol in its own right. I chose a modal, mildly dissonant harmony to wrap the preexisting tune, as it was my intention to focus not on the funny narrative of the text, but rather on the sad (social) substrate it carries — on the fact of having to beg for one’s food. Each stanza makes use of a slightly different texture, going from monodic to polyphonic, homophonic and back.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: White Flowers / Florile Dalbe
Orchestration / Instrumentație: Choir / Cor
Lyrics / Text: Traditional Lyrics (Anonymous) / Tradițional (versuri anonime)
Length / Lungime: 2:30 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2008
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții:
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Piesa nu este chiar o compoziție, ci mai degrabă un aranjament al unui vechi cântec românesc de cerșit (sau colind păgân, dacă vreți, căci asta au fost colindele la origini, și înainte de a fi creștinate). Textul, cântat cel mai probabil în primele săptămâni de primăvară de către grupuri itinerante de bărbați tineri fără căpătâi, face uz de umor pentru a ascunde adevăratul mobil al întreprinderii: cerșitul de pâine (sau orice formă de hrană) de la membrii mai bogați și cu gospodării ai comunității. Florile (d)albe, cu generozitate menționate în refren, sunt fără doar și poate flori de măr, iar anul nou din ultimul vers trebuie să fi fost noul an agrar, sărbătorit în arealul nostru la aceeași dată cu echinocțiul de primăvară.

Începând cu secolul al IV-lea, data de 25 decembrie a fost adoptată treptat ca zi de sărbătorire a nașterii lui Iisus Hristos, mai întâi de către Apus și apoi de (majoritatea) țărilor creștine din Răsărit. Colindele creștine au început să apară, și să fie cântate iarna, înainte și după Nașterea Domnului. Așa cum era de așteptat, multe colinde pre-creștine (păgâne) au fost asimilate și se cântă astăzi în timpul Adventului (perioada dintre 2 decembrie și 24 decembrie), în ciuda faptului că nu au nicio legătură cu creștinismul. Este și cazul cântecului tradițional de față, care este considerat în prezent, la noi, drept colind de Crăciun sau de Anul Nou.

Am ales să adaug o armonie modală și ușor disonantă în jurul melodiei preexistente, intenția mea fiind să nu scot în relief latura amuzantă a narațiunii, ci mai degrabă substratul ei trist (cu implicații sociale) — faptul că unii membri ai comunității sunt nevoiți să cerșească alimente pentru a supraviețui. Fiecare strofă folosește o scriitură puțin diferită, mergând de la monodie la polifonie, la omofonie și înapoi.

Dies Irae

Dies Irae

Dies Irae

Religious-themed suite which combines tonalism, free atonalism and a mix of modalism. / Lucrarea subîntinde trei secțiuni, toate utilizând un amalgam de modalism, tonalism și atonalism liber
Viktor Vasnetsov, The last judgement, 1904 / Viktor Vasnetsov, Judecata de Apoi, 1904

English Summary

I wrote Dies Irae (“Day of Wrath”) during the first semester as a composition student, and I still hold it as my first significant work of my creation. The piece is a three sections, religious-themed suite with Latin names: a fantasia, Memini tremendae diei ilius (“I Envision that Fearful Day”); a fugue, Libera me, Domine (“Deliver me, O Lord”); and a passacaglia, Ad Te Domine, clamavi (“I Call to You, Lord”). Music is dense and clearly draws upon Bach, Liszt, Grieg, Reger, Ligeti, Messiaen, George Enescu, Sigismund Toduță, Aurel Stroe and the romanian Byzantine music. Its texture combines tonalism, free atonalism and a mix of modalism, which is rooted in Messiaen’s modes of limited transposition and early church music, both Byzantine and Gregorian. The score makes use of some twentieth century avant-garde notation and concludes by quoting a Romanian Byzantine chant.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Dies Irae
Orchestration / Instrumentație: Piano / Pian
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 00:16:34 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2001
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții:
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Dies Irae („Ziua mâniei”, expresie care în imagistica abrahamică semnifică Judecata de apoi) este o piesă „de școală” – scrisă la 19-20 de ani, în primul semestru de Conservator – și, totodată, prima lucrare de muzică cultă din creația mea pe care o consider, strict muzical vorbind, semnificativă.

Partitura este, în general, densă. Pe alocuri, muzica este cu greu reprezentabilă în notație, darămite interpretabilă – până într-acolo încât, cel mai probabil, niciun interpret nu va putea reda vreodată toate semnele din acest text muzical. Influențele sunt clar recognoscibile: Bach, Liszt, Grieg, Reger, Ligeti, Messiaen, George Enescu, Sigismund Toduță, Aurel Stroe, muzica bizantină românească (când compuneam această muzică eram proaspăt ieșit de pe bâncile Seminarului Teologic Ortodox din București). În cele câteva sute de măsuri ale piesei se înghesuie aproape toate modurile de scriitură neconvențională despre care apucasem să învăț în primele cinci luni de Conservator – cu fervoarea, naivitatea și nesiguranța învățăcelului, care este convins că trebuie să citeze din toate cărțile pe care le-a citit, ca să-i convingă pe ceilalți (și pe sine) de erudiția și de valoarea sa (evident, este o abordare la care am renunțat în timp, pe măsură ce mi-am găsit un glas și o expresie muzicală proprie).

Lucrarea se organizează ca o suită și subîntinde trei secțiuni, fiecare cu expresie și alcătuire formală proprie, însă toate utilizând același mod de organizare a înălțimilor (un amalgam de modalism, tonalism și atonalism liber) și același fond melodic preponderent bizantin, „condimentat” pe alocuri cu unele apariții gregoriene.

Prima parte are o formă liberă – mult prea liberă, pe care titulatura fantasia nu reușește să o răscumpere suficient – ceea ce m-a obligat la adoptarea unor forme foarte stricte în părțile ulterioare (fugă și passacaglie). Caracterul ei este impetuos, haotic, rapsodic. Nu există propriu-zis travaliu tematic sau procedee dezvoltătoare. Motivul suspinului (Seufzermotiv, secunda mică descendentă pe un picior metric de troheu) este subtextul pe care se clădește întregul material, la concurență cu scara eh-urilor bizantine II și VI (cunoscute ca „moduri cromatice” datorită prezenței secundei mărite). Aceste elemente, împreună cu relația armonică „falsă” de terță mică ascendentă (de exemplu, do – mi – sol care progresează la mi– sol – si în loc de mi – sol– si) dau piesei caracterul sumbru, tânguitor și mistic, și împreună cu clusterele agresive i-au inspirat și titlul: Memini tremendae diei ilius („Îmi amintesc de acea zi înfricoșătoare”, sau „Gândesc la ziua cea înfricoșată” cum este tradus, poetic, dar imprecis, într-o foarte veche cântare bisericească ortodoxă română, Sedealna de pocăință, glas VI, Triod).

Partea a doua este o fugă (cu unele licențe), la patru voci, pe o temă proprie – un incipit de coral gregorian imaginat, pe textul „Libera me, Domine, de morte eterna” („Scapă-mă, Doamne, de moartea cea veșnică”), text inclus în cultul romano-catolic în slujba pentru morți, parte a ultimului grup de rugăciuni care se rostește sau se cântă înainte de îngropare – de unde și titlul secțiunii. Secțiunea forțează o „fugă modală”, procedând la adaptarea unei forme muzicale prin excelență tonală (fuga) la un mod de organizare a sunetelor ce-i este impropriu, anume cel modal. În această a doua parte, armonia este în principiu rezultanta verticală a materialului melodic etalat de cele patru voci (deși a existat și un anume grad de control armonic), care la rândul lui este rezultatul exploatării exhaustive a temei inițiale și a ethosului modal gregorian. În ciuda modulațiilor și transpozițiilor, cromatismul nu este definitoriu aici, așa că, ceea ce „se aude” în cele din urmă – din punct de vedere armonic – este un fel de armonie pan-diatonică, o succesiune de clustere pe clapele albe ale pianului, de „grosimi” și „densități” variabile. Pe lângă materialul tematic mai puțin obișnuit, de interes este și ritmul, mai cu seamă că stretto-ul – suprapunerea parțială a subiectului unei fugi cu răspunsul său – este principala manieră de imitație folosită. În încercarea de a imita, sau sugera cât mai fidel prozodia naturală a textului implicit, am apelat la desființarea cadrului metric prin individualizarea ritmică completă a fiecărei voci. Piesa este notată în 4/8, pentru a se putea executa, însă fiecare voce alternează liber grupuri ritmice de două, trei, patru și cinci optimi, rezultând, cel puțin în teorie, o infrastructură de poliritmii, o „melodie de ritmuri”. În practică, apariția mult prea frecventă a situației „notă-contra-notă” amenință întregul eșafodaj polifonic, secțiunea având tendința să sune „mecanic” și „troncănit”, o situație pe care, pentru a o eluda, interpretul trebuie să dea dovadă de multă inventivitate.

Partea a treia este o passacaglia cu titlul Ad Te Domine, clamavi, titlu ce aproximează începutul Psalmului 129/130: „De profundis clamavi ad Te, Domine” – psalm care, în versiunea românească cea mai uzitată păstrează până astăzi ecourile traducerii lui Dosoftei, și începe astfel: „Dintru adâncuri strigat-am către Tine, Doamne”. Textul se regăsește ca atare în cultul tuturor confesiunilor creștine, iar cel ortodox include inclusiv o cântare în slujba Vecerniei, „Doamne, strigat-am către Tine” – ce-i drept, bazată pe Psalmul 140/141, care însă în Vulgata începe cu o formulare ușor diferită („Domine, clamavi ad te: exaudi me”). Această pasacalie este foarte apropiată în spirit și realizare de cea a lui Sigismund Toduță, realizată pe tema unui colind cu tematică pascală cules din Oltenia („Doamne Iisuse Hristoase/Tu ești zori prealuminoase”, etc). Tema mea (originală) este un rudiment de monodie bizantină (sau o monodie bizantină schematizată), ce poate fi circumscrisă eh-urilor (moduri bizantine, numite și „glasuri”) I sau V, în diverse transpoziții. Tratarea armonică urmărește atât un filon pan-diatonic (corespunzător celor două moduri amintite mai sus) cât și unul cromatic, care aproximează eh-urile II și VI. Variațiile temei sunt foarte libere, în câteva dintre ele aceasta fiind abia sugerată prin pilonii melodici componenți. Finalul secțiunii abandonează fără avertismente forma de pasacalie, și reia atmosfera, scriitura și câteva elemente de material din partea I, încheind piesa cu un citat dintr-o cântare bizantină calofonică, „Doamne, femeia ceea ce căzuse” (Stihoavna din Utrenia din Miercurea cea Mare, o variantă adaptată după Dimitrie Suceveanu, în eh-ul VIII; fragmentul de text corespunzător citatului este „Vai, vai mie”).

Dies Irae a fost, așadar, o piesă foarte muncită. Însă în ciuda efortului considerabil pe care l-a implicat acest proiect, dacă privesc muzica rezultată cu ochii de acum, observ multe lipsuri și multe aspecte care mă nemulțumesc – bunăoară scriitura mea pianistică, aflată clar în formare la momentul respectiv, sau abilitățile mele limitate de exploatare a materialului sonor, pe care le-am compensat întrucâtva prin abundența unei inventivități melodice și armonice efervescente, proprie vârstei și începătorilor. Dar, totodată, mi se pare că Dies Irae sintetizează foarte bine principalele trăsături stilistice din care mi-am dezvoltat ulterior limbajul componistic: sinteza dintre atonalismul liber și modalism (la rândul său, o sinteză între Messiaen și modurile vechi bisericești – bizantine și gregoriene), filonul mistic, fascinația pentru armonia densă și coralurile austere, „nude”, fără înfrumusețări, motivul suspinului, ș.a. Probabil și mulțumită acestui fapt, în ciuda multelor revizii prin care a trecut (2011, 2014, 2018, 2020), piesa își păstrează, aproape nealterat, caracterul inițial.