Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)

The piece was inspired by the 1956 homonymous film with Brigitte Bardot, Mobilul piesei l-a constituit […] filmul omonim din 1956, cu Brigitte Bardot 
Et Dieu créa la femme — Detail of a Film Poster / Detaliu dintr-un afiș al filmului

Recording / Înregistrare

by Alina Masiliev (vn. 1), Cristina Dobrescu (vn. 2), Tamara Dica (vla.), Ioana Peteu (clo.), UNMB, Bucharest, June 2003

English Summary

The piece was inspired by the 1956 homonymous film with Brigitte Bardot, in which Roger Vadim explores a sophisticated and incomprehensible female archetype.

However, my score follows the erotic development of a male character instead – a man in love, as he progresses from childhood through adolescence and adulthood: “Little Childhood Love”, “The girl, as dreamed”, “Nuptial Song”, “Sad postlude”.

The music gallivants with minimalism, noise music, Bartokian fierceness, some late Germanic romantic sparkle and a little twentieth century Russian harshness.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)
Orchestration / Instrumentație: String Quartet / Cvartet de coarde
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 18 min.
Condition / Stare: Refining / Cizelare
Completed on / An terminare: 2013
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții:
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob
Tags / Etichete
cello / violoncel, contemporary / contemporan, refining / cizelare, strings / coarde, strong dissonance / disonanțe puternice, viola / violă, violin / vioară, with audio / înregistrarea disponibilă, with score / partitura disponibilă

Note de program

Această partitură inedită și greu de consumat reprezintă o privire nu tocmai măgulitoare asupra „miracolului feminin”, din perspectiva erotică a bărbatului.

Mobilul piesei l-a constituit nu atât textul sacru (Geneză, 2:22) cât filmul omonim din 1956, cu Brigitte Bardot în rol principal, în care Roger Vadim explorează fără menajamente un arhetip psihologic feminin bazat pe concupiscență, hiper-sexualitate, capriciu, instabilitate, impredictibilitate, ireverență, orgoliu, egoism, sadism — un personaj sofisticat și incomprehensibil, dar care este capabil, împotriva oricăror așteptări, să dea dovadă de dragoste autentică și pasiune totală. Peste Ocean, producția franceză a fost considerată într-atât de șocantă, încât responsabilii americani cu promovarea filmului au simțit nevoia să augmenteze (pe afișe) titlul — „And God created woman” — cu un spiritual „but the devil invented Brigitte Bardot”, care va fi fost, în egală măsură, teaser și disclaimer.

Totuși, piesa mea nu urmărește personajul lui R. Vadim. Într-o manieră complementară, ea aproximează un periplu imaginar (și non-exhaustiv) prin stările încercate de bărbatul îndrăgostit. De la nevinovatele jocuri ale copilăriei („Amourette d’enfance”) — în care senzualitatea este cu totul discutabilă, și oricum covârșită de aspectul ludic —, trecând prin tumultul reprimat al adolescenței („Une fille, un reve”) — perioadă în care elementul oniric deformează, și în bună măsură suplinește experiența erotică —, îndrăgostitul din textul meu muzical ajunge eventual la consumarea împreunării trupești mult râvnite („Chant d’Amour”) și la trezirea brutală dintr-un vis opiaceu de a cărui substanțialitate nu se îndoise niciodată („Postlude triste”).

Muzica acestor secțiuni cochetează, respectiv, cu minimalismul american, bruitismul italian și cu o „reîncarnare” instrumentală a muzicii concrete a lui Pierre Schaeffer; apoi, cu furia bartokiană și cu un filon germanic de romantism târziu; în fine, cu lirismul neverosimil al lui Olivier Messiaen (în special sonoritățile din „Jardin du sommeil d’amour”). Nu în ultimul rând, muzica de închidere (o posibilă furtună domestică, deși nu am conceput compoziția cu intenții programatice) aduce un parfum aspru de tundră siberiană, prin trimiterile ei voalate către virulența lui Stravinsky sau disonanțele lui Shostakovich.

Nu sunt pe deplin convins nici de forma, nici de conținutul actual al acestui „eseu pentru coarde” scris în 2003. O reajustare, reasamblare sau de-a dreptul recompoziție a materialului muzical, deși nu sunt iminente, sunt perfect posibile.