The Fall / Toamnă
The Fall / Toamnă
A musical journey of frozen echoes through coming winter’s contrasts. Ecouri de gheață într-o călătorie antinomică prin iarna care se așterne.
MIDI Audition / Audiție MIDI
English Summary
The Fall is a programmatic work for chamber strings orchestra that combines music and literature to vividly depict the phenomenon of freezing rain.
The composition’s defining feature is its use of contrasting musical elements, creating dynamic tension and a rich narrative structure.
The music captures natural imagery through flowing textures, shimmering silences, and diverse string techniques, culminating in a haunting portrayal of the befalling winter.
Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).
Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).
Imprint / Caseta tehnică
| Title / Titlu: | The Fall / Toamnă |
|---|---|
| Orchestration / Instrumentație: | strings orchestra / orchestră de coarde |
| Lyrics / Text: | own short prose / proză scurtă proprie |
| Length / Lungime: | 8:40 min. |
| Condition / Stare: | completed / terminată |
| Completed on / An terminare: | 2024 |
| Premiered on / An premieră: | — |
| Honours / Distincții: | Acquired by UCMR in the November 2024 session / Achiziționată de UCMR in sesiunea noiembrie 2024 |
| Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: | UCMR |
Note de program
Compoziția The Fall (Toamna), subintitulată – puțin bizar – A Short Musical Novel for Strings Orchestra (Povestioară pentru orchestră de coarde) este un studiu pentru orchestră de coarde de cameră (25 de instrumentiști). Bazându-se pe un text literar propriu[1], poetic în esență dar fără versificație, The Fall reiterează – de dragul exercițiului și al experimentului – o tipologie muzicală astăzi extinctă: muzica cu program.
Partitura este formulată în baza unui principiu antinomic de compoziție, aplicat la cât mai multe paliere parametrice. Binomurile care iau astfel naștere (lung-scurt, tare-încet, acut-grav, consonant-disonant, agitat-liniștit, organizat-haotic, ritmat-atemporal, coerent-dezlânat, ș.a.m.d.) catalizează și susțin dramaturgia muzicală – care, altfel, urmează cu o înduioșătoare naivitate (voită și căutată) programul literar asumat.
Structura
Din acest punct de vedere, organizarea formală a piesei este destul de lesne de urmărit, ea putând fi segregată foarte eficient pe baza reperelor plastice și cinematice pe care sursa extra-muzicală le oferă din abundență. Secțiunile notate în partitură (a căror justificare este pur pragmatică, ele existând doar pentru a ușura repetițiile) ne vor servi drept repere:
- o primă acumulare de energii melodice primare, sinuoase, non-tonale și non-tematice acaparează treptat spațiul sonor dinspre grav înspre acut, crescând în număr și în volum, și migrând de la sonorități localizate (în spațiul stereofonic) către o textură ubicuă. Această realitate muzicală echivalează, în programul literar, cu imaginea unei abundențe de (micro) torente care își croiesc drum pe sol, unindu-și meandrele și căpătând forță și caracter: aproximativ secțiunile A-E în partitură, și primul paragraf în text.
- apariția unui personaj opozant, o textură difuză constituită dintr-o aglomerare de nesfârșite impulsuri scurte și percusive, coborând haotic dinspre acut înspre grav, rătăcind prin spațiul stereofonic, pe care îl va cuceri gradual, dobândind volum și autonomie. Reprezintă echivalentul (sonor, aproape acustic) al cristalelor înghețate, care – în poveste – înlocuiesc treptat picăturile de ploaie: aproximativ secțiunile F-J, și al doilea paragraf.
- profilarea insidioasă a unei tăceri colorate, care învăluie, și în cele din urmă absoarbe elementele anterioare, trăgându-le într-o realitate alternativă (sau într-o „anti-realitate”) – una care opune agitației nemișcarea, și texturii hiper-melodice omofonia policordală. Intenția este de a sugera auditiv gheața invazivă și acaparatoare: aproximativ secțiunile K-L, și paragraful antepenultim.
- conturarea, pe pânza armonică deja țesută, de armonii distincte de clustere, ce ies în evidență prin structură, plasament în ambitus și evoluție dinamică unitară. Elementul schițează aural mișcarea lentă a maselor de aer glacial deasupra unui decor încastrat în gheață: secțiunea M, și penultimul paragraf.
- concluzia aduce perspectiva observatorului uman asupra întregului tablou, și împreună cu ea, primul element de tematism și centrare gravitonică al întregii piese (altfel, cu totul non-tematică și non-tonală). Linia melodică minimalistă – expusă lent, în paralelisme disonante, de către corzile grave – pendulează între neliniște, regret și resemnare și sfârșește prin a sublima în nemișcarea din jur: secțiunile N și O în partitură, și ultimul paragraf în textul literar.
Planul vertical
Armonia este, în proporții variabile, omniprezentă în subsidiarul acestei muzici – preponderent sub forma pedalelor de poli-acorduri ce-și schimbă permanent culoarea, prin varierea dinamică selectivă a sunetelor componente. Procedura, foarte comună în muzica spectrală, este probabil o radicalizare a tehnicii acordurilor cu sunete adăugate promovată de Messiaen. În armonia de față, se poate vorbi mai degrabă de sunete de rezonanță. Pe o structură de bază de două sau trei trisonuri suprapuse se „altoiesc” două sau trei sunete, alese în așa fel încât sunt, fiecare, mai consonante cu unul și doar unul dintre trisonurile respective (având diferite grade de disonanță cu celelalte). Prin varierea dinamică foarte atent controlată, atât a sunetelor de bază (în grup) cât și a celor de rezonanță (în mod individual) se obțin noi și noi nuanțe, greutăți și fundamentale armonice. Climatul armonic general este pan-cromatic în primele două treimi ale piesei – pentru a oferi șanse egale tuturor micro-melodiilor din care sunt compuse texturile – și se nuanțează către final, îndreptându-se în cele din urmă către armonii spectrale.
Planul orizontal
Cu excepția ultimei secțiuni, întregul material melodic – sinuos, și organizat în principiu în jurul unei nelipsite formule de cromatism întors – este eminamente non-tematic și non-tonal, fără ca prin aceasta să fie implicit și ininteligibil. Un anumit grad de înțeles muzical respiră din fiecare intervenție melodică, grație unei frazări minuțioase. La aceasta se adaugă o dinamică atent construită, care urmărește fidel semantica intrinsecă a profilului de înălțime (nuanțele crescând în general când melodia urcă, și invers).
Ritmul
Cu excepția ultimelor secțiuni, palierul temporal al acestei muzici frizează aritmia. Aceasta este căutată, conformă cu substratul literar, și obținută pe de o parte prin supra-saturarea discursului cu hemiole, și pe de alta prin invenția ritmică perpetuă, atacul simultan fiind practic inexistent. Absența ritmului micro-granular, local, este însă suplinită printr-un macro-ritm – sau un ritm global –, o respirație mai largă a piesei, dată de succesiunea și alternanța de diferite scriituri și personaje, și care conferă dramaturgiei muzicale sistemul de referință necesar pentru a funcționa.
Orchestrația
Consider că se poate vorbi de „orchestrație” și în cazul unei orchestre omogene, ca cea de față. În ce mă privește, am tratat ca surse multi-timbrale de sunet fiecare din cele 25 de instrumente cu coarde avute la dispoziție (fapt cu totul justificabil, dacă ne gândim la bogăția practic nesfârșită de culori și moduri de atac pe care un instrument cu coarde și arcuș le poate produce). Concret, am aplicat tehnici de sinteză (sau „aglutinare” sonoră), proprii mai degrabă muzicii electronice, „construind” timbre noi prin adăugarea de sunete de rezonanță (vezi mai sus) de intensități dinamice mult mai mici, pe care auzul le va percepe ca pe sunete parțiale armonice sau inarmonice, în funcție de relația lor (în permanentă schimbare) cu cele de bază. De asemenea, am aplicat tehnici clasice de orchestrație, de pildă folosind dublaje sau suprapunând – pentru același sunet –, diverse tehnici de arcuș și moduri de atac: arco, pizzicato (inclusiv pizzicato Bartók sau pizzicato cu unghia), tremolo, sul ponticello, sul tasto, vibrato, non-vibrato, etc. Toate acestea, coroborate cu tehnicile armonice detaliate mai sus, au rezultat într-o paletă coloristică mult îmbogățită, capabilă să servească fidel, prompt și eficient sursa programatică propusă.
Alte considerații
În ciuda exercițiului de imaginație (poetică și literară) care stă la baza piesei, mobilul ei a fost unul cât se poate de concret. Spre finele lui ianuarie 2019 (deci nu în noiembrie, ca în scurta proză) în București a avut loc un fenomen meteorologic foarte rar și spectaculos (și nu mai puțin catastrofic). Ploaia înghețată care a căzut între 24 și 29 ianuarie – alcătuită de fapt nu din gheață, ci din apă sub-răcită care a înghețat instantaneu la contactul cu suprafețele deja reci de pe sol – a încastrat totul, în decurs de câteva zile, într-un strat de gheață de până la un centimetru grosime. Imaginea – cu totul din altă lume – m-a urmărit multă vreme, însă, din varii motive, am avut nevoie de mai mulți ani pentru a o decanta și pentru a ajunge la o formulare literară și muzicală plauzibilă, coerentă și rafinată.
[1] Textul, în limba engleză, este inclus la începutul partiturii.
