Forest in My Dreams / Pădurea din vis

Forest in My Dreams / Pădurea din vis

Forest in My Dreams / Pădurea din vis

It builds a strange […] fantasy world. Pădurea din vis este o piesă de atmosferă
Caspar David Friedrich - Uttewalder Grund

English Summary

Inspired by two poems of the Romanian neo-expressionist poet Vlad Dobrescu, the music of the “Forest in My Dreams” is filled with misty harmonies and Messiaen-like bird-calls. It builds a strange, discontinuous and ever changing fantasy world, where reverie and anxiety entangle, in a both dreamy and hypnotic way.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor

According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Forest in My Dreams / Pădurea din vis
Orchestration / Instrumentație: mixed septet / septet mixt
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 10:00 min.
Condition / Stare: Finished / Terminată
Completed on / An terminare: 2020
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții: Acquired by UCMR (2020) / Achiziționat de UCMR (2020)
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: UCMR

Note de program

Mobilul extra-muzical al acestei piese cu alcătuire eterogenă și expresie schimbătoare l-au constituit versurile neo-expresioniste ale poetului Vlad Dobrescu, în special poeziile sale Prolog și Pădurea.

Plasate în stranietatea unui univers ce amintește de poveștile alienante – multe cu final suicid – ale lui Hermann Hesse, aceste două texte – fără să fi găsit drum către includerea lor ca atare în creația muzicală de față (pentru că piesa nu este un lied) – i-au creionat atmosfera, și i-au modelat – mai mult sau mai puțin grosier – rudimentul de dramaturgie muzicală ce o încheagă.

Primul text, Prolog, sub pretextul schițării unei povești vânătorești (desfășurată într-o dimineață plină de ceață și de ninsoare) explorează spaimele lăuntrice ale unuia dintre personaje, până la finalul poeziei manipularea abilă a metaforelor reușind să sădească în cititor gândul că de fapt cei doi nu merg la vânătoare, și că, cel mai probabil, doar unul se va întoarce. În cea de-a doua poezie, Pădurea, planul contemplativ este migrat subtil către unul suprarealist, fascinația personajului pentru o pădure seculară împietrindu-l propriu-zis, și – într-un final – transformându-l efectiv în arbore.

În lumina celor de mai sus, Pădurea din vis este o piesă de atmosferă, cu imixtiuni narative reduse ca întindere și amplitudine, și clar delimitate. Din punct de vedere compozițional, este o lucrare intens armonică, construită în jurul unui filon pan- și poli-tonal, cu momente ocazionale (și discrete) de atonalism liber. Cu rădăcini în „melodia de tonuri colorate” a celei de-a doua școli vieneze (în fapt, cu similarități clare cu cea de-a treia dintre cele Cinci piese pentru orchestră, op. 16, ale lui Arnold Schönberg – numită în multe ediții Farben, „Culori”) muzica de față produce, în mod neverosimil, disonanță prin amalgamarea de consonanțe: un număr de entități armonice, fiecare consonantă în sine, se suprapun schimbându-și permanent pregnanța și culoarea instrumentală. Rezultatul este o sonoritate în permanentă schimbare –intenția fiind obținerea unui curcubeu în perpetuă mișcare, a unei continue metamorfoze cromatice, al unui amestec de sunete în egală măsură „nedefinit consonant” și „nedefinit disonant”.

În slujba acestui deziderat, orchestrația este una mai degrabă simfonică decât camerală. Instrumentele nu urmează calea auto-afirmării, nu există pasaje de virtuozitate care să le pună în valoare ca entități distincte, ci mai degrabă toate funcționează ca un unic instrument multi-timbral.

Melodica piesei – în porțiunile în care putem vorbi de melodie, piesa fiind mai degrabă „atmosferică”, de „stare”, decât narativă – agregă două surse foarte distincte și imediat recognoscibile pentru ascultătorul educat de muzică cultă vest-europeană: fascinația ornitologică a lui Olivier Messiaen și teoria afectelor din Baroc. Prima, cu un pronunțat caracter pictural, descriptiv, non-evolutiv, face exclusiv oficiul de a evoca, alături de armoniile difuze, decorul – forestier, vag definit – în care se consumă rudimentul de acțiune al celor două creații poetice. Cea de a doua, cu scop declarat narativ, dramaturgic, oferă o expresie extrem de austeră, scolastică, descărnată de orice bagaj ornamental, austeritate egalată doar de retorica fermă, univocă – vizibilă prin opțiunile intervalice, prin frazarea ostentativă, dispunerea într-un ambitus restrâns, și trimiterile discrete către universul coralului gregorian.

Deși nu aderă la nicio schemă formală încetățenită, muzica își relevă modalitatea de organizare a materialului sonor de la prima audiție: un nucleu, un „miez tare”, constituit dintr-un discurs narativ, de o indiscutabilă vocalitate (și relativă stabilitate armonică) este „străpuns” sporadic de un număr (limitat) de structuri recognoscibile, descriptive, care evoluează fiecare abia perceptibil pe un traseu propriu către împlinirea sa muzicală.

Din toată această luptă pentru supremație a diverselor planuri, se desprinde imaginea unei deveniri fragmentate dar inteligibile, a unei muzici care – asemenea textului poetic ce a provocat-o – pendulează între hipnotic și oniric, între contemplație și angoasă, îmbinând în permanență narațiunea cu reveria.

Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)

Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)

Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)

The piece was inspired by the 1956 homonymous film with Brigitte Bardot, Mobilul piesei l-a constituit […] filmul omonim din 1956, cu Brigitte Bardot 
Et Dieu créa la femme — Detail of a Film Poster / Detaliu dintr-un afiș al filmului

Recording / Înregistrare

by Alina Masiliev (vn. 1), Cristina Dobrescu (vn. 2), Tamara Dica (vla.), Ioana Peteu (clo.), UNMB, Bucharest, June 2003

English Summary

The piece was inspired by the 1956 homonymous film with Brigitte Bardot, in which Roger Vadim explores a sophisticated and incomprehensible female archetype.

However, my score follows the erotic development of a male character instead – a man in love, as he progresses from childhood through adolescence and adulthood: “Little Childhood Love”, “The girl, as dreamed”, “Nuptial Song”, “Sad postlude”.

The music gallivants with minimalism, noise music, Bartokian fierceness, some late Germanic romantic sparkle and a little twentieth century Russian harshness.

Copyright Waiver / Derogare de la drepturile de autor
According to Romanian copyright rules, you can freely use copyrighted works for academic / didactic purposes, as well as for any activity that does not result in an income. For any other uses you must obtain written permission from the current copyright owner (see Imprint table).

Conform regulilor de copyright din România, puteți utiliza gratuit lucrări protejate prin drepturi de autor în scopuri academice / didactice, precum și pentru orice activitate care nu are drept rezultat un venit. Pentru alte utilizări, trebuie să obțineți permisiunea scrisă de la proprietarul actual al drepturilor de autor (consultați tabelul Caseta Tehnică).

Imprint / Caseta tehnică

Title / Titlu: Et Dieu créa la femme (And God Created Woman / Și a făcut Dumnezeu femeie)
Orchestration / Instrumentație: String Quartet / Cvartet de coarde
Lyrics / Text:
Length / Lungime: 18 min.
Condition / Stare: Refining / Cizelare
Completed on / An terminare: 2013
Premiered on / An premieră:
Honours / Distincții:
Current Copyright Holder / Deținătorul actual al dreptului de autor: Claudius Iacob

Note de program

Această partitură inedită și greu de consumat reprezintă o privire nu tocmai măgulitoare asupra „miracolului feminin”, din perspectiva erotică a bărbatului.

Mobilul piesei l-a constituit nu atât textul sacru (Geneză, 2:22) cât filmul omonim din 1956, cu Brigitte Bardot în rol principal, în care Roger Vadim explorează fără menajamente un arhetip psihologic feminin bazat pe concupiscență, hiper-sexualitate, capriciu, instabilitate, impredictibilitate, ireverență, orgoliu, egoism, sadism — un personaj sofisticat și incomprehensibil, dar care este capabil, împotriva oricăror așteptări, să dea dovadă de dragoste autentică și pasiune totală. Peste Ocean, producția franceză a fost considerată într-atât de șocantă, încât responsabilii americani cu promovarea filmului au simțit nevoia să augmenteze (pe afișe) titlul — „And God created woman” — cu un spiritual „but the devil invented Brigitte Bardot”, care va fi fost, în egală măsură, teaser și disclaimer.

Totuși, piesa mea nu urmărește personajul lui R. Vadim. Într-o manieră complementară, ea aproximează un periplu imaginar (și non-exhaustiv) prin stările încercate de bărbatul îndrăgostit. De la nevinovatele jocuri ale copilăriei („Amourette d’enfance”) — în care senzualitatea este cu totul discutabilă, și oricum covârșită de aspectul ludic —, trecând prin tumultul reprimat al adolescenței („Une fille, un reve”) — perioadă în care elementul oniric deformează, și în bună măsură suplinește experiența erotică —, îndrăgostitul din textul meu muzical ajunge eventual la consumarea împreunării trupești mult râvnite („Chant d’Amour”) și la trezirea brutală dintr-un vis opiaceu de a cărui substanțialitate nu se îndoise niciodată („Postlude triste”).

Muzica acestor secțiuni cochetează, respectiv, cu minimalismul american, bruitismul italian și cu o „reîncarnare” instrumentală a muzicii concrete a lui Pierre Schaeffer; apoi, cu furia bartokiană și cu un filon germanic de romantism târziu; în fine, cu lirismul neverosimil al lui Olivier Messiaen (în special sonoritățile din „Jardin du sommeil d’amour”). Nu în ultimul rând, muzica de închidere (o posibilă furtună domestică, deși nu am conceput compoziția cu intenții programatice) aduce un parfum aspru de tundră siberiană, prin trimiterile ei voalate către virulența lui Stravinsky sau disonanțele lui Shostakovich.

Nu sunt pe deplin convins nici de forma, nici de conținutul actual al acestui „eseu pentru coarde” scris în 2003. O reajustare, reasamblare sau de-a dreptul recompoziție a materialului muzical, deși nu sunt iminente, sunt perfect posibile.